Ultimele materiale

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Dunja Mijatović, comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei. Întâlnirea a avut loc în cadrul vizitei întreprinse de șefa statului la Strasbourg. „Am discutat cu doamna comisar mai multe măsuri necesare pentru a îmbunătăți starea lucrurilor în domeniul drepturilor omului

Cadavrul unui bărbat a fost găsit îngropat într-o gospodărie din raionul Edineț, informează Inspectoratul General al Poliției. Un tânăr de 25 de ani a fost reținut, fiind suspectat de comiterea infracțiunii. Potrivit poliției, la începutul lunii aprilie, oamenii legii din Edineț au fost sesizați de un bărbat de 63 de

Președinta parlamentului, Zinaida Greceanîi, a convocat o ședință de lucru cu participarea membrilor guvernului în exercițiu. Aceștia au discutat despre situația pandemică, efectele acțiunilor stării de urgență, procesul de vaccinare a populației și de aprovizionare a sistemului public de sănătate cu noi loturi de doze de vaccin anti-COVID-19. Potrivit unui

„Decizia de săptămâna trecută a Curții Constituționale a Republicii Moldova a creat un drum clar pentru ieșirea din criza instituțională prelungită”. Declarații în acest sens au fost făcute de Peter Stano, purtătorul de cuvânt principal pentru Afaceri externe și politică de securitate al Comisiei Europene, luni, 19 aprilie. De asemenea,

Un băiat de 10 ani a decedat, după ce a fost lovit de un automobil condus de un bărbat de 20 de ani. După lovitură, copilul a fost proiectat într-un Kamaz. În urma traumelor primite, acesta a decedat pe loc. Potrivit poliției, incidentul s-a produs în această seară, in jurul

Deputatul Partidului Democrat, Ghenadie Buza, a solicitat includerea în lista de vaccinare a primarilor, viceprimarilor, președinților de raioane, precum și a funcționarilor publici din cadrul autorităților publice locale. Un demers în acest sens a fost expediat Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Potrivit lui Buza, aceasta este „unica posibilitate de

Agenția Servicii Publice (ASP) s-a autosesizat după ce în presă au apărut informații că un presupus agent rus s-a identificat cu un pașaport al Republicii Moldova, emis pe numele lui Nicolae Popa. ASP a precizat că a inițiat o anchetă internă, iar după finalizarea acesteia va reveni cu informații suplimentare.

Alte 20 de persoane au decedat din cauza infecției COVID-19, informează Ministerul Sănătății. Deces 5572: Femeie de 60 ani, din raionul Hâncești, internată în Spitalul Raional Hâncești. Comorbidități: diabet zaharat. Deces 5573: Bărbat de 59 ani, din raionul Fălești, internat în Spitalul Clinic Bălți. Deces 5574: Femeie de 66 ani

341 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, după procesarea a 2712 teste, informează Ministerul Sănătății. Astfel, bilanțul cazurilor a ajuns la 246 238. Din numărul total de cazuri, 7 sunt lucrători medicali: 2- medici, 2-asistenți medicali, 3-personal auxiliar. În total, în cadrul instituțiilor

Persoanele cu forme uşoare şi moderate de COVID-19, care se tratează la domiciliu, vor beneficia de medicamente compensate integral, începând cu 17 aprilie. În acest sens, au fost publicate în Monitorul Oficial modificările efectuate la mai multe ordine comune ale Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale (MSMPS) şi Companiei Naţionale

Ultimele știri

x
x