Ultimele materiale

La două grădinițe din Chișinău vor avea loc verificări cu privire la posibile colectări neoficiale de bani, eventuale presiuni asupra părinților și cadrelor didactice, precum și desfășurarea unor activități contra cost. Anunțul a fost făcut pe 15 mai de Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău. Este

Chișinăul deja ajută prin mai multe acțiuni locuitorii regiunii transnistrene, însă nu-și poate lua responsabilitatea pentru finanțarea acestei regiuni când acolo se află trupele ruse. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu la ediția din 14 mai a emisiunii „Территория свободы” de la Rlive. Totodată, șefa statului a spus

În contextul blocajului electoral din Găgăuzia, reprezentanții Adunării Populare sunt aproape de a accepta regulile. O declarație în acest sens a fost făcută de președinta Maia Sandu la ediția din 14 mai a emisiunii „Территория свободы” de la Rlive. Potrivit șefei statului, s-a stabilit că, după aceste alegeri, Chișinăul și

Pe 14 mai a avut loc cea de-a doua semifinală a Eurovision Song Contest 2026. În urma votului, alți 10 concurenți au obținut un loc în finală. Printre aceștia se numără România și Ucraina. Pe lângă România și Ucraina, în finală s-au mai calificat Bulgaria, Norvegia, Australia, Malta, Cipru, Albania,

La penitenciarul nr. 13 din Chișinău, în care este deținută bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul, a avut loc o „acțiune de susținere și solidaritate”. Potrivit Canal 5, afiliat fugarului Ilan Șor, manifestația a fost organizată în contextul împlinirii a trei ani de la alegerea Evgheniei Guțul în funcția de bașcan al

Un automobil a pătruns pe calea ferată cu încălcarea regulamentului circulației rutiere în momentul în care un tren se apropia. Incidentul a avut loc la o trecere la nivel cu calea ferată. Mecanicul a aplicat frâna de urgență, însă impactul nu a putut fi evitat. Informațiile au fost comunicate de

În Chișinău s-a surpat asfaltul de sub o mașină, iar o parte din autoturism a ajuns în groapă. Automobilul era parcat într-o curte. Potrivit întreprinderii municipale „Apă-Canal Chișinău”, incidentul a avut loc în urma unei avarii la rețeaua de apeduct, iar vehiculul era parcat deasupra rețelelor subterane. Întreprinderea a precizat

De la începutul anului și până în prezent, 85 de străini au fost declarați persoane indezirabile pe teritoriul Republicii Moldova, pentru perioade cuprinse între 5 și 15 ani. Cifra a crescut cu 9 persoane în aproape o lună. Menționăm că, la data de 17 aprilie curent, aceasta constituia 76. Datele

Pe 19 mai, pe platforma Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, vor avea loc audieri ca urmare a incidentului armat de la Cahul. Ședința va avea caracter închis și vor avea dreptul să participe doar cei care dețin acces la secretul de stat. Anunțul a fost făcut

Mai multe persoane, care și-au rezervat vacanțe și urmează să ajungă la destinație cu avionul, s-au plâns pe online că au fost informate despre taxe suplimentare de 38, de 40 sau 55 de euro. Unii au spus că trebuie să achite 80 de euro pentru tur-retur, iar alții că vor

x
x