Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat că încheierea unui potențial acord de pace este împiedicată de Ucraina, nu de Rusia. Într-un interviu acordat agenției Reuters, Trump a afirmat că președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar fi pregătit să pună capăt războiului din Ucraina, declanșat de acesta și care
Metronidazolul este un medicament autorizat în Moldova pentru tratarea oamenilor. În același timp, este interzis pentru utilizare la animalele destinate producției de alimente. Precizările au fost făcute de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, în contextul informațiilor din spațiul public că metronidazolul – cauza nimicirii a 110 mii de păsări –
Ministerul Educației a constatat că bazinul de înot din cadrul Palatului Sporturilor al Universității de Stat din Moldova (USM) se află într-o stare necorespunzătoare și necesită intervenții urgente de reparație. În timpul unor vizite inopinate, a depistat și lipsa unor angajați de la locul de muncă. La fel, a depistat
Trei medici din cadrul Spitalului raional Comrat riscă până la 3 ani de închisoare fiecare. Aceștia au fost trimiși pe banca acuzaților pentru malpraxis, după ce expertiza medico-legale a arătat că decesul a doi pacienți a survenit ca urmare a inacțiunilor angajaților medicali. Informațiile au fost comunicate pe 14 ianuarie
Procurorul din Glodeni, despre care jurnaliștii au scris că a fost prins beat la volan, a depus cerere de demisie. Informația a fost comunicată pentru NewsMaker de către purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale din Republica Moldova, Violina Moraru. „Procurorul vizat nu deține funcții de conducere. Corespunzător procedurilor legii-cadru a
La prima ședință a Guvernului din 2026, fosta deputată a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Marcela Nistor a fost numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii. La aceeași ședință, miniștrii au aprobat numirea a doi directori adjuncți a Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), a unui secretar de
Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că posibilitatea de a sprijini cetățenii din stânga Nistrului „este relativ simplă”. Potrivit oficialului, Tiraspolul trebuie să accepte oferta de reintegrare a Republicii Moldova. Chiveri a spus că oferta este sprijinită de majoritatea cetățenilor din stânga Nistrului, însă Chișinăul nu a înregistrat o
Un procuror din raionului Glodeni ar fi fost prins beat la volan și ar fi refuzat să fie testat la alcool. Cel puțin aceasta scrie Nordinfo.md, care menționează că incidentul a avut loc noaptea trecută și că procurorului i-a fost intentat un dosar penal. Membrul Consiliului Superior al Procurorilor (CSP),
Rectorul Universității Tehnice a Moldovei (UTM), Viorel Bostan, crede că imaginile de pe rețelele de socializare, cu gândaci, „fac parte dintr-o campanie împotriva universității”. Bostan a declarat că au fost verificate mai mult de jumătate dintre camerele căminului, în care au fost raportate insecte, și că nu au fost identificați
Un apartament cu o cameră din sectorul Râșcani al capitalei a fost distrus în totalitate de flăcări. Incendiul s-a produs în după-amiaza zilei de 13 ianuarie și a afectat și balconul apartamentului de la etajul superior. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Incendiul s-a