Colaj NM

„O campanie împotriva universității”. Rectorul UTM, despre imaginile cu gândaci într-un cămin

Rectorul Universității Tehnice a Moldovei (UTM), Viorel Bostan, crede că imaginile de pe rețelele de socializare, cu gândaci, „fac parte dintr-o campanie împotriva universității”. Bostan a declarat că au fost verificate mai mult de jumătate dintre camerele căminului, în care au fost raportate insecte, și că nu au fost identificați gândaci. „Dacă vom găsi această cameră, noi sigur că vom ieși cu o informație publică”, a spus rectorul. Declarațiile au fost făcute la ediția din 13 ianuarie a emisiunii „Rezoomat” de la Rlive.

„Eu nu cred în coincidențe. Faptul că aceste imagini, care au apărut astăzi pe rețelele de socializare, nu au apărut tam-nisam. Eu am o percepție că, de fapt, face parte dintr-o campanie împotriva Universității Tehnice”, a declarat rectorul.

Bostan a spus că a fost informat despre imaginile cu gândacii în dimineața zilei de 13 ianuarie. „Noi acum verificăm dacă aceste imagini într-adevăr sunt din căminul numărul 15 de pe strada Pușkin. (…) Nu am identificat încă acea cameră. Mai mult de jumătate din camere deja au fost verificate de administrația căminului. Dacă vom găsi această cameră, noi sigur că vom ieși cu o informație publică. La moment, eu totuși am suspiciuni destul de mari că aceste imagini au fost făcute acum sau putea să fie din trecut sau chiar în acea locație. (…) În fiecare an, toate căminele Universității Tehnice trec printr-o procedură de dezinfecție. (…) Mai mult decât atât, ținând cont că acest cămin, este unul vechi, pe care tot l-am preluat de la fostă universitate agrară, dezinfecția a fost făcută cu un grad sporit de toate substanțele”, a spus rectorul.

Bostan a mai afirmat că anterior administrația căminului l-a asigurat că, „în acest semestru de toamnă, nu au fost plângeri din partea locatarilor căminului cu privire la prezența gândacilor în camere”.

„Eu știu foarte bine că situația în căminele studențești încă nu este una ideală. În fiecare an, noi facem investiții în limita bugetului pe care reușim să-l alocăm. (…) Și mai avem încă de făcut”, a conchis rectorul universității.

Amintim că situația a fost semnalată de un tânăr pe rețelele de socializare. Acesta a spus, în căminul nr. 15 al UTM, „gândacii sunt peste tot” și a prezentat un video în acest sens. Ulterior, videoul a fost șters. NewsMaker a fost la fața locului și a discutat cu unii dintre studenții locatari. Unul dintre studenți a spus că insectele au fost prezente de-a lungul tuturor celor patru ani de studii. Administratorul căminului a declarat că „nu avem probleme cu gândacii” și că „poate și undeva mai apare câte ceva, dar să spunem că ne-a inundat gândacii este imposibil”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker/foto simbol

Găgăuzia își alege bașcanul și deputații în Adunarea Populară: câți alegători au votat până la ora 09:00

Astăzi, 15 noiembrie, cetățenii cu drept de vot din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pentru a-și alege deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei și bașcanul.

132 de candidați pentru Adunarea Populară a Găgăuziei și 8 pentru funcția de bașcan

Pentru cele 35 de mandate de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei sunt înregistrați 132 de candidați. În fiecare dintre cele 35 de circumscripții uninominale va fi ales câte un deputat. Dintre candidați, 42 sunt desemnați de partide politice, iar 90 sunt independenți. 22 dintre candidați sunt femei și 110 sunt bărbați.

Pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, în buletinul de vot sunt înscriși opt candidați: Fiodor Găgăuz, desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”; Alexandr Stoianoglo, candidat independent; Corneliu Dudnic, candidat independent; Ivan Kîlcic, desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz; Piotr Vlah, desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică; Ivanna Koksal, candidat independent; Serghei Anastasov, candidat independent; Oleg Garizan, candidat independent.

67 de secții de votare

Toate cele 67 de secții de votare s-au deschis la ora 07:00 și se vor închide la ora 21:00. La vot sunt așteptați peste 129 de mii de alegători. În total, până la ora 09:00, au votat 2 841 de alegători, ceea ce reprezintă 2,20%. 

AICI, publicul poate urmări în timp real prezența la vot la alegerile din Găgăuzia.

Pentru cele două scrutine, Comisia Electorală Centrală (CEC) a tipărit, în total, 258 780 de buletine de vot, câte 129 390 pentru fiecare scrutin.

Vot la locul aflării și cărți de identitate provizorii

Alegătorii care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu se pot deplasa la secția de votare pot solicita să voteze la locul aflării. Cererile depuse în ziua votării vor fi recepționate până la ora 14:00 și trebuie să fie însoțite de un certificat medical.

Centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești activează astăzi între orele 07:00 și 21:00. Acestea eliberează gratuit cărți de identitate provizorii și înmânează actele de identitate confecționate cetățenilor Republicii Moldova care au împlinit 18 ani și au domiciliul sau reședința temporară înregistrată într-o localitate din UTA Găgăuzia cu cel puțin trei luni înainte de ziua alegerilor.

Pentru informații despre procedura de votare, adresele secțiilor de votare și alte aspecte privind participarea la scrutin, alegătorii pot apela Centrul de apel la numărul (+373) 22 880 101, disponibil astăzi între orele 07:00 și 21:00.

Agitația electorală, interzisă. Peste 230 de observatori monitorizează alegerile

În ziua alegerilor, agitația electorală este interzisă. Efectuarea agitației electorale se sancționează cu amendă de la 2 000 la 3 000 de lei pentru persoanele fizice și de la 5 000 la 7 500 de lei pentru persoanele juridice.

Alegerile sunt monitorizate de 149 de observatori naționali din partea a 5 organizații neguvernamentale, acreditați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, și de 83 de observatori internaționali din partea a 14 misiuni diplomatice și a 2 organizații internaționale, acreditați de Comisia Electorală Centrală.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: