Ultimele materiale

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, i-a îndemnat pe cetățeni să cumpere lemn de foc doar cu factură fiscală și să o păstreze în caz că un inspector sau un polițist o va solicita. Potrivit oficialului, vor fi intensificate controalele la nivel național, de la lucrările care se fac în pădure până

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a dispus verificări în urma informațiilor potrivit cărora trei cetățeni ai Israelului ar fi fost împiedicați să urce într-un autobuz de pe ruta Chișinău-Odesa. Potrivit IGP, în cadrul verificărilor sunt examinate atât acțiunile persoanelor implicate, cât și respectarea cadrului legal aplicabil transportului rutier de persoane.

Un apartament din municipiul Bălți a fost cuprins în totalitate de flăcări. Trei persoane, inclusiv un minor, au fost evacuate prin geamul locuinței. Alte șase persoane, inclusiv un minor, au fost evacuate din scara blocului. În urma incendiului, un bărbat a suferit arsuri și a fost preluat de un echipaj

Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, și-a exprimat speranța că, în perioada următoare, vor fi create condițiile necesare pentru o nouă reuniune în formatul 1+1. Potrivit oficialului, Chișinăul și-a exprimat disponibilitatea pentru organizarea unei reuniuni și rămâne deschis dialogului. Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru Moldpres, în cadrul căruia oficialul

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în instanța de judecată cauza penală în care Veaceslav Platon este învinuit că ar fi organizat o schemă prin care ar fi urmărit să obțină ilegal 43,11% din acțiunile „Moldova-Agroindbank”. Despre acest lucru a anunțat Procuratura Anticorupție pe 11 septembrie. Conform

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a respins în unanimitate, în ședința din 11 septembrie, raportul Comisiei de vetting, care, în urma verificării repetate, a recomandat demiterea procurorului din cadrul Procuraturii Anticorupție, Victor Cazacu. Comisia emisese pentru a doua oară un aviz negativ în privința acestuia. În ce constau pretențiile Comisiei

„Acest suc repară creierul și ochii în timp ce dormi”, „O lingură sub limbă și vei arunca ochelarii” sau „Buruiana care curăță arterele mai bine decât orice medicament”. Astfel de promisiuni sunt prezentate pe YouTube de personaje îmbrăcate în halat alb, care par medici cu experiență. În multe cazuri însă,

În perioada 12-14 septembrie, carburanții vor fi mai scumpi. Motorina se scumpește cu 60 de bani, iar benzina cu 27. Noile prețurile au fost anunțate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Litrul de benzină 95 se scumpește cu 27 de bani și va ajunge să coste 33,04 lei,

Asociația Promo-LEX susține că nu a solicitat niciodată eliberarea tuturor persoanelor deținute în regiunea transnistreană. Declarația reprezintă o reacție la afirmația liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, precum că asociația „a cerut eliberarea tuturor deținuților din Transnistria” – peste 1000 de persoane, printre care criminali și traficanți de droguri. Declarațiile

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) susține că își exercită atribuțiile în conformitate cu legea și nu confirmă formal fiecare concluzie a Comisiei de evaluare. Potrivit CSP, nepromovarea evaluării externe a unui procuror poate fi constatată „în baza dovezilor care confirmă necorespunderea criteriilor de integritate, nu doar a existenței unor dubii

Ultimele știri

x
x