Ultimele materiale

Decesul ex-deputatei Elena Hrenova a provocat un val de mesaje răutăcioase pe rețelele sociale. Numeroase comentarii au depășit nu numai limitele eticii, dar și cele ale omeniei. Acest val de răutate și insulte extreme nu a trecut fără politică și politicieni, unii dintre aceștia încercând să-l stopeze și îndemnând oamenii

După nouă luni de pandemie, mai multe țări continuă să rămână închise pentru cetățenii Moldovei. NM a actualizat lista țărilor pe teritoriul cărora pot intra cetățenii Moldovei și a indicat, care sunt condițiile. Dar și a menționat, în ce țări intrarea încă este închisă. Ucraina De la 30 octombrie, Ucraina

Turul întâi al alegerilor prezidențiale a devenit memorabil nu prin programele candidaților, nu prin creativitatea campaniilor electorale și nici prin rezultatele sale, ci mai întâi de toate prin divizarea de către politicieni a alegătorilor în „ai noștri” și „străini”. În timpul alegerilor de la 1 noiembrie, un grup de veterani

Cotația leului moldovenesc a crescut față de monedele importante de-a lungul întregului an, dar a început să scadă în luna noiembrie. Timp de o săptămână, dolarul a câștigat 17 bani de la un leu, iar euro – 40 de bani. Potrivit prognozelor autorităților, în anii următori, cursul leului va scădea

Un teren cu suprafața de 24 de ari din centrul Chișinăului continuă deja de câțiva ani să fie motivul unor litigii. Terenul era împărțit de trei vecini, dar acum cinci ani, primăria a decis să-l „redistribuie”, oferind unui polițist 5 ari pentru locuință. Numai că imobilul de acolo – o

Se încheie cea de-a doua săptămână a experimentului NM „O lună cu minimul”. Potrivit condițiilor acestuia, subsemnatul Nicolai Paholinițchi, trebuie să trăiesc timp de o lună din minimul de existență stabilit de stat (2565,8 lei). În noul blog-raport, aflați, cum am gustat carne „normală”, am băut vin, am cumpărat flori

După o săptămână de experiment, conform condițiilor căruia subsemnatul Nicolai Paholinițchi, reporter NM, trebuie să trăiesc timp de o lună doar din minimul de existență (2565,8 lei), toate temerile și grijile mele s-au potolit. Mi-am permis să iau dejunul la o cafenea, am mers la farmacie, așa cum mi-au sugerat

Se încheie cea de-a șasea zi a experimentului NM „O lună cu minimul”. Conform condițiilor acestuia, subsemnatul, reporterul Nicolai Paholinițchi, trebuie să trăiesc timp de o lună din minimul de existență (2565,8 lei), care a fost stabilit de stat. Timp de aproape o săptămână, am reușit să cumpăr produse pentru

Au trecut două zile din experimentul NM „O lună cu minimul” în care eu, Nicolai Paholinițchi, reporter NM, voi trăi timp de o lună, din minimul de existență calculat de stat. Intenționam să scriu o dată pe săptămână despre modul în care se va desfășura experimentul. Dar în prima zi

NM a decis să realizeze experimentul „O lună cu minimul”. Doar că nu întreaga redacție va trăi cu minimul de existență propus de stat, ci doar eu, Nicolai Paholinițchi, reporter NM. Experimentul începe astăzi, 1 octombrie. În fiecare săptămână, voi povesti cum va decurge experimentul. Deocamdată – pe scurt despre

x
x