
La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.
Comisia juridică numiri și imunități din cadrul parlamentului a aprobat, prin vot unanim, demersul secretariatului parlamentului, privind suspendarea drepturilor salariale, la indemnizații și compensații a deputatului Ilan Șor. Decizia a fost luată astăzi, 22 ianuarie. Totodată, deputații au decis să modifice regulamentul parlamentului, pentru a întări juridic inițiativa. Deputatul Partidului
Bilanțul victimelor în urma coronavirusului care face ravagii în China a ajuns la 9 morți. Totodată, potrivit celor mai recente date, nu mai puțin de 440 de persoane sunt infectate, scrie Business Insider, astăzi, 22 ianuarie. Toate cele 9 morți au fost înregistrate în Hubei, provincia care include orașul Wuhan,
Senatorii americani au votat în favoarea regulilor propuse de liderul majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, în legătură cu procesul de destituire a preşedintelui Donald Trump, scrie BBC și AGERPRES, astăzi, 22 ianuarie. Rezoluţia a fost adoptată la primele ore ale zilei de miercuri (ora coastei de est a SUA),
Fostul prim-ministru, Maia Sandu, a prezentat, în premieră, mai multe fotografii din copilărie și adolescență. Acestea au fost dezvăluite în cadrul emisiunii „Iubește Viața” de la TV8, în data de 21 ianuarie. Precizăm că Maia Sandu s-a născut pe 24 mai 1972, în comuna Risipeni din Fălești. Ea a devenit
Șefa Direcţiei generale educație, tineret și sport a municipiului Chișinău, Rodica Guţu, și-a depus demisia. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei, Ion Ceban, astăzi, 22 ianuarie, pe pagina sa de Facebook. Edilul a menționat că a semnat, în ajun, cererea de eliberare din funcție. Totodată, Ion Ceban a scris
Ruta de troleibuz nr. 16 din capitală a fost redeschisă începând cu astăzi, 22 ianuarie. Anunțul a fost făcut de Primăria municipiului Chişinău, într-un comunicat de presă. De asemenea, autoritățile municipale au precizat că traseul a fost modificat, pentru a rezolva problema asigurării cu transport a călătorilor din zona străzilor
Anularea extrădării lui Veaceslav Platon în Republica Moldova și reîntoarcerea acestuia în Ucraina, după cum a solicitat procurorul general al țării vecine nu este posibilă. Despre acest lucru a anunțat ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la postul TV8. „Nu este posibil să extrădezi și apoi
Candidatul Partidului Democrat din Moldova (PDM) pentru alegerile parlamentare noi din circumscripția numărul 38, Hâncești, este Ion Mereuță, fostul șef al Oficiului teritorial Hâncești al Cancelariei de Stat, eliberat din funcție în septembrie 2019. Anunțul a fost făcut, marți, 21 ianuarie, de președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, în
O femeie de 73 de ani a suferit arsuri și a fost transportată de urgență la spital, după ce apartamentul în care se afla, situat în sectorul Botanica al capitalei, a fost cuprins de flăcări. Potrivit unui comunicat publicat de Inspectoratul Național pentru Situații de Urgență (IGSU), incidentul s-a produs
Premierul Rusiei, Mihail Mișustin, a prezentat astăzi, 21 ianuarie, componența noului cabinet de miniștri. Astfel, acesta include opt viceprim-miniștri și un prim-viceprim-ministru, potrivit RIA Novosti. Astfel, lista adjuncților premierului Mihail Mișustin: Andrei Belousov – prim-viceprim-ministru Dmitri Grigorenko – vicepremier, șeful aparatului guvernului Victoria Abramcenko – vicepremier Tatiana Golikova – vicepremier