NewsMaker

„Nu este posibil să extrădezi și apoi să fie anulată extrădarea”. Ministrul Justiției susține că Veaceslav Platon va rămâne în detenție în Republica Moldova

Anularea extrădării lui Veaceslav Platon în Republica Moldova și reîntoarcerea acestuia în Ucraina, după cum a solicitat procurorul general al țării vecine nu este posibilă. Despre acest lucru a anunțat ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la postul TV8.

„Nu este posibil să extrădezi și apoi să fie anulată extrădarea, în condițiile în care persoana este condamnată pe teritoriul R. Moldova și urmează să-și ispășească pedeapsa pe teritoriul R. Moldova și având încă și cetățeania R. Moldova”, a explicat ministrul Justiției.

Ministrul susține că Veaceslav Platon, la fel ca și fostul premier Vlad Filat, încearcă să folosească instrumentul compensatoriu pentru a-și reduce din pedeapsă.

„Cauzele se află pe rol în instanțele de judecată. Să admitem că este aplicat instrumentul compensatoriu, din termenul lui nu se reduce atât încât să plece din sistemul penitenciar”, a precizat Nagacevschi.

Amintim că, în luna decembrie 2019, Procuratura Generală a Ucrainei a solicitat întoarcerea lui Veaceslav Platon autorităților de la Kiev. O scrisoare în acest sens a fost transmisă procurorului general al Republicii Moldova, Alexandru Stoianoglo.

Precizăm că Veaceslav Platon a fost condamnat în aprilie 2017 la 18 ani de închisoare, fiind învinuit că ar fi obținut, prin fraudă, aproximativ 1 miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei, în urma unor credite acordate pentru firme conduse de persoane interpuse, în noiembrie 2014.

În decembrie 2018, Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat la închisoare și în dosarul legat de Moldasig și cel în care este acuzat de escrocherie și corupere a unor angajați ai Detaşamentului cu Destinaţie Specială „Pantera”. Astfel, judecătorii i-au stabilit o pedeapsă cumulativă de 25 de ani de închisoare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zdg.md

Expertiza medico-legală repetată în cazul Ludmilei Vartic, finalizată. Ce arată concluziile experților

Raportul expertizei medico-legale repetate în cazul Ludmilei Vartic a fost finalizat, iar concluzia experților este că femeia a decedat în urma leziunilor provocate de căderea de la înălțime. Anunțul a fost făcut de Roman Mihăieș, avocatul soțului victimei, Dumitru Vartic, care este învinuit în aces dosar.

Organul de urmărire penală a prezentat apărării și lui Dumitru Vartic raportul de expertiză medicală repetată în comisie, semnat unanim de șase experți, inclusiv expertul din România. Comisia de experți medico-legali conchide că moartea numitei Vartic Ludmila a survenit în momentul impactului corpului sau de planul de aterizare. Leziuni asfixice la examinarea cadavrului nu au fost constatate”, a scris Roman Mihăieș pe Facebook.

Amintim că Ludmila Vartic, fostă educatoare la o grădiniță din Hîncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie 2026 după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău. Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că soțul acesteia, Dumitru Vartic, ar fi exercitat abuzuri asupra femeii timp de mai mulți ani. Dumitru Vartic a respins acuzațiile. Pe fondul reacțiilor publice, Dumitru Vartic și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al raionului Hîncești. De asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate l-a exclus din rândurile sale.

Pe marginea cazului a fost inițiat un dosar.

Pe 22 mai, Dumitru Vartic a fost pus sub învinuire, după ce inițial a avut statut de bănuit în cauza penală. Bărbatului i se incriminează două capete de acuzare: de violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere și violență în familie soldată cu sinuciderea victimei. În privința acestuia a fost aplicată măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi țara, cu aplicarea consemnului la frontieră.

Roman Mihăieș, avocatul lui Dumitru Vartic, a catalogat punerea clientului său sub acuzare drept „neîntemeiată” și „nelegitimă”. El a depus o plângere pentru anularea acuzațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: