
La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.
Gazoductul Ungheni-Chișinău va fi dat în exploatare în prima jumătate a acestui an. Compania română Trangaz a publicat un comunicat în care dezminte informațiile apărute anterior în presă, potrivit cărora conducta va fi finalizată abia anul viitor. „Lucrările de execuţie la gazoductul Ungheni – Chişinău sunt în grafic pe toate
Microbuzele și autobuzele care au un termen de exploatare mai mare de 30 de ani în transportul rutier, ar putea să aibă interdicția de a circula pe traseele din țară. Un proiect de lege în acest sens a fost pregătit de deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Petru Frunze și
Un pescar de 57 de ani a fost salvat de la înec de scafandrii din cadrul Detaşamentului regional căutare salvare nr.1 al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Potrivit unui comunicat al instituției, totul s-a întâmplat în după amiaza zilei de astăzi, 15 ianuarie. Potrivit primelor detalii, bărbatul a mers
Ministrul japonez al Mediului, Shinjiro Koizumi, fiul fostului premier Junichiro Koizumi, își va suspenda temporar activitatea, pentru a se dedica îngrijirii copilului său. Oficialul își propune, astfel, să încurajeze bărbații să beneficieze de concediu de paternitate și să schimbe concepția societății față de concediile de îngrijire a copiilor, scrie RBC
Guvernul Rusiei demisionează, în componență deplină. Anunțul a fost făcut astăzi, 15 ianuarie, de către premierul Dmitri Medvedev, la scurt timp după discursul anual al președintelui Vladimir Putin privind Starea Naţiunii, în cadrul căruia liderul de la Kremlin a propus organizarea unui referendum privind revizuirea Constituției, scrie BBC. „Modificările acestea,
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a propus miercuri, 15 ianuarie, organizarea unui referendum pentru revizuirea Constituţiei. Potrivit acestuia, inițiativa are scopul consolidării puterilor parlamentului, menţinând în acelaşi timp caracterul prezidenţial al sistemului politic actual. Printre modificările propuse se numără și instituirea unor condiții mai dure pentru viitorii candidați la funcția de
Corpurile neînsuflețite a trei persoane au fost găsite astăzi, 15 ianuarie, într-o locuință din municipiul Bălți. Potrivit unui comunicat publicat de poliție, victimele sunt o femeie de 35 de ani și doi bărbați în vârstă de aproximativ 44 de ani. Pe trupurile acestora au fost depistate semne de moarte violentă.
Cinci partide extraparlamentare unioniste au semnat astăzi, 15 ianuarie, documentul de constituire a Mișcării Politice „UNIREA”, care va pleda pentru unirea Republicii Moldova cu România. Din aceasta fac parte Partidul Liberal, Partidul Național Liberal, Partidul Democrația Acasă, Partidul Popular Românesc și Uniunea Salvați Basarabia. Actul a fost semnat în cadrul
Racolau femei și le determinau să presteze servicii sexuale prin intermediul video-chaturilor. Doi bărbați originari din Chișinău, de 25 și respectiv, 35 de ani, au fost reținuți de reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă de la 4 la 7
Cel puțin 60 de persoane, inclusiv copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce un avion de pasageri a aruncat combustibil peste mai multe școli în timpul unei aterizări de urgență pe Aeroportul Internațional Los Angeles. Victimele au suferit iritații ale pielii și probleme respiratorii, scrie BBC, astăzi, 15