La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.
Premierul Ion Chicu a reacționat la prognozele liderilor PAS și PPDA cu privire la o eventuală criză în domeniul energetic. Într-o postare publicată astăzi, 9 decembrie, pe pagina sa de facebook, prim-ministrul a scris că aceștia ar urmări, de fapt, să nu fie uitați. „Îngrijorații și potenții, care toată vara
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, se va întâlni astăzi, 9 decembrie, cu omologul său rus, Vladimir Putin, după summitul oficial în „formatul Normandia”, scrie ukrinform.ru. Informația a fost confirmată de adjunctul Administrației Prezidențiale de la Kiev, Kirill Timoșenko, în timpul unui briefing care a avut loc la Paris. „Mai întâi, președintele
Un bărbat și o femeie din capitală, ambii de 40 de ani, au fost reținuți de oamenii legii, fiind suspectați de furturi în proporții deosebit de mari. Potrivit unui comunicat publicat astăzi, 9 decembrie, de poliția capitalei, aceștia ar fi sustras mai multe bunuri, inclusiv electrocasnice, instrumente, telefoane mobile, dar
Bărbatul din Olanda care ar fi abuzat sexual doi copii din Cahul a fost eliberat din arest. Decizia a fost luată de Judecătoria Cahul, sediul central, informează Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) astăzi, 9 decembrie. Procurorii consideră că decizia este ilegală, se mai arată în comunicat.
Sportivii ruşi nu vor putea concura la olimpiade şi campionatele mondiale sub drapelul naţional al Rusiei. Comitetul executiv al Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA) a votat în unanimitate ca Rusia să fie exclusă pe o perioadă de patru ani de la Jocurile Olimpice şi de la Campionatul Mondial de fotbal, informează
Sanna Marin, în vârstă de 34 de ani, va deveni cel mai tânăr prim-ministru din lume. Social-democraţii din Finlanda, care conduc o coaliţie guvernamentală formată din cinci partide, toate conduse de femei, au ales-o să devină noul premier. Până în prezent, aceasta a deținut funcția de ministru al Transporturilor, informează
Reprezentanții Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr susțin că guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru a preveni o criză în domeniul energetic. În caz contrar, formațiunea ar putea recurge la proteste de amploare. Declarațiile au fost făcute de liderii partidului, Andrei Năstase și Alexandru Slusari, astăzi, 9 decembrie, în
Au exportat fraudulos 105.425 kg de miere de albine, în sumă totală de 4.644.735 lei, iar acum riscă să stea după gratii. Un dosar privind contrabandă cu miere de albine a fost expediat în judecată, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) astăzi, 9 decembrie. Infracțiunea s-a
Începând cu ziua de marți, 10 decembrie, procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție – Viorel Morari, pe termen de o lună va fi delegat la Procuratura Generală, iar procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) – Dorin Compan i se va sista delegarea, revenind în funcția sa de
Cel puțin cinci oameni au murit în urma eruperii vulcanului White Island din Noua Zeelandă, iar numărul victimelor ar putea crește, informează presa locală astăzi, 9 decembrie. Potrivit poliției, în momentul eruperii, în apropierea craterului se aflau mai mulți turiști. Deocamdată, au fost salvate 18 persoane, care au suferit diferite