
La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.
Rezerviștii Forțelor Armate vor desfășura, în perioada 19-23 septembrie, antrenamente în centrele de instruire ale Armatei Naționale. Informația a fost făcută publică de Ministerul Apărării, la două luni după exerciții similare. Contactați de NM, reprezentanții Ministerului Apărării au precizat că este o practică obișnuită, efectuată anual, și nu are legătură
Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova, E.S. Cristian-Leon Țurcanu și cu Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah au avut pe 14 septembrie o întrevedere cu rectorul Universității de Stat din Moldova (USM) Igor Șarov. Oficialii au discutat despre organizarea cursurilor de învățare a limbii române în UTA-Găgăuzia și elaborarea
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) îl contrazice pe primarul mun. Chișinău Ion Ceban, potrivit căruia reprezentanții instituției ar fi monitorizat vehiculele întreprinderii municipale „Autosalubritate”. Într-un răspuns oficial oferit pentru NM, reprezentanții SIS îl acuză pe edil de răspândirea informațiilor false, cu scopul de „a atrage instituția în dispute și
Ex-deputatul român Cristian Mihai Rizea, condamnat în țara vecină la închisoare pentru trafic de influență, a fost exmatriculat de la Universitatea de Stat din Moldova (USM), unde s-a înscris pentru un curs de master. Informația a fost confirmată pentru NM de către rectorul USM Igor Șarov, în data de 14
În ultimii cinci ani, pe lângă hârtii de valoare, imobile, terenuri agricole, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a sechestrat bunuri inclusiv în formă de criptomonede și sisteme de generare a criptovalutei. Valoarea totală a monedelor virtuale și a sistemelor de generare a criptovalutei este de aproape 5
Fostul primar de la Pârâta, Gurie Popa, ar fi fost reținut luni seară, 12 septembrie, la un post intern, controlat de Tiraspol. Gurie Popa, care este veteran al războiului de la Nistru, a petrecut 8 ore în compania trupelor de menținere a păcii, după ce a fost oprit și somat
Președintele Adunării Populare a Găgăuziei Dmitrii Konstantinov i-a adresat președintei țării Maia Sandu o scrisoare, prin care o roagă să intervină pentru deschiderea unui spital de nivel regional în UTA Găgăuzia. La fel, acesta a menționat că, din cauza „atmosferei prea emotive și timpului restrâns” din timpul vizitei recente a
Uniunea Europeană a ridicat o parte dintre sancțiunile în care erau vizați ex-președintele Ucrainei Victor Ianukovici, fiul său Alexandru și fostul procuror general al Ucrainei Victor Pșonki și fiul său Artem, informează Deutsche Welle pe 14 septembrie. Este vorba despre sancțiunile adoptate de UE în martie 2014 pe baza dosarului
Rețeaua de energie electrică de înaltă tensiune din Moldova ar putea fi fortificată la rețeaua europeană ENTSO-E. Informația a fost făcută publică de către vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, care a precizat că un parteneriat între Moldelectrica și omologii din Franța de la instituția RTE
Președintele Marii Adunări Naționale a Turciei, Mustafa Șentop, se va afla, în perioada 15-16 septembrie, într-o vizită oficială în Republica Moldova. Demnitarul va fi însoțit de Președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Moldova, Mehmet Altay. Programul vizitei oficiale include întrevederi cu conducerea țării: Președintele Parlamentului, Igor Grosu, Președinta Maia