
La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.
Deputații socialiști au decis să părăsească ședința plenară a Parlamentului și să se alăture protestului care se desfășoară în fața Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, unde a fost adus ex-președintele țării, fondatorul Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon. Colegii de fracțiune, deputații Partidului Comuniștilor, au rămas în sala de ședințe. În debutul
Fostul președinte al țării Igor Dodon, în privința căruia oamenii legii cer plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile, a explicat gestul cumnatului său, care a încercat să înghită o recipisă. S-a întâmplat pe 24 mai, în timpul perchezițiilor. În cea de-a doua adresare formulată din izolatorul poliției, Igor
Oamenii legii au reținut doi bărbați bănuiți de comiterea omorului din noaptea de luni, 23 mai, în extravilanul raionului Sângerei. De asemenea, a fost ridicată arma din care s-ar fi tras. Bănuiții au vârsta de 38 și 44 de ani, sunt domiciliați în Chișinău și Sângerei și ambii au antecedente
Miliardarul ucrainean Renat Ahmetov intenționează să atace în judecată Rusia din cauza distrugerii obiectivelor de infrastructură de pe teritoriul uzinei metalurgice din Mariupol „Azovstal”, care îi aparține. Într-un interviu pentru publicația NV (НВ), el a precizat că va solicita compensații în mărime de până la 20 miliarde de dolari. „Potrivit
Pe pagina de Facebook a fostului președinte al Republicii Moldova a fost publicat încă un mesaj, al doilea din momentul reținerii sale. Socialistul a reiterat că dosarul său ar fi creat „artificial” și a menționat că este pentru prima oară în istoria țării când împotriva unui politician și lider de
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu ține un discurs la ceremonia de absolvire în cadrul Universității Harvard Kennedy School din SUA. Maia Sandu a amintit că a fost acceptată la Școala Kennedy de administrație publică acum 14 ani. „Nu am planificat să devin politician sau președinte al țării mele. Așadar, aveți
Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat o decizie prin care se interzice desfășurarea în regiune a festivalului Moldova Pride, organizat de „GENDERDOC-M”, prima organizaţie pentru drepturile lesbienelor, gay-ilor, persoanelor bisexuale și transgen din R. Moldova, planificat pentru perioada 13-19 iunie. Deputații legislativului local au susținut în unanimitate inițiativa, informează Nokta.md.
Procuratura Anticorupție solicită judecătorilor să permită plasarea lui Igor Dodon și a cumnatului său Petru Merineanu, în arest preventiv pentru 30 de zile. Informația a fost confirmată pentru NM de către reprezentanții instituției. „Procurorii anticorupție au înregistrat demersurile privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen
În timpul perchezițiilor desfășurate pe 24 mai au fost ridicate „sume nu prea mari de bani”, carduri de reducere și alte lucruri care prezintă interes pentru urmărirea penală, a declarat avocatul lui Igor Dodon, Maxim Lebendinschi pentru portalul rus RBC. De asemenea, acesta a confirmat reținerea pentru 72 de ore
Eurodeputatul român Eugen Tomac este de părere că Republica Moldova nu va fi acceptată în componența Uniunii Europene mai devreme de 15-20 de ani, pentru că nu vor accepta statele membre. Pe de altă parte, acesta consideră că unirea cu România i-ar asigura Republicii Moldova stabilitatea, din punct de vedere