
La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.
Active în valoare de peste şapte miliarde de dolari aparţinând miliardarului rus Roman Abramovici au fost îngheţate de autorităţile din Insula Jersey, un paradis fiscal din Canalului Mânecii, transmite Bloomberg, citat de Adevărul.ro. Într-un comunicat de presă publicat miercuri, Guvernul local din Insula Jersey a anunţat că, în data de
Prim-ministrul Lituaniei, Ingrida Simonyte, a respins avertismentul lui Dmitri Medvedev, care amenința NATO cu privire la posibilitatea aderării Finlandei și Suediei, ca fiind „nimic nou”. „Faptul că Rusia amenință, nu este nimic nou. Kaliningrad este o zonă foarte militarizată, este de mulți ani și se află în regiunea baltică”, a
Fostul deputat şi judecător constituţional, Artur Reşetnicov, cercetat pentru îmbogăţire ilicită, a fost internat în secţia de chirurgie facială a Spitalului de Urgenţă, cu un traumatism la ochi, informează portalul Anticorupție.md. Reșetnicov nu a putut fi transferat în Penitenciarul nr.13, după ce Curtea de Apel Chişinău a eliberat, miercuri, mandat
Rusia a avertizat NATO că, dacă Finlanda și Suedia se vor alătura alianței militare, va lua măsuri în regiunea baltică. „Nu se mai poate vorbi despre un statut de zonă liberă de arme nucleare pentru țările baltice – echilibrul trebuie restabilit. Până astăzi, Rusia nu a luat astfel de măsuri
Însemnul „Z” a fost înlăturat de pe blindata din Bălți. Informația a fost confirmată pe 14 aprilie de Ministerul Apărării. Ministerul Apărării confirmă că persoane necunoscute au vandalizat, în această noapte, blindata de pe postamentul aflat în fața Brigăzii 1 Infanterie Motorizată „Moldova” , care este un monument dedicat eroilor
Deputații Partidului „ȘOR” au anunțat că vor boicota ședința Legislativului, după ce propunerile fracțiunii nu au fost susținute de majoritatea parlamentară. Boicotează ședința și Partidul Socialiștilor, care a organizat un protest la Cahul. „Având în vedere că în ordinea de zi de astăzi nu sunt întrebările legate de starea dificilă
Pe o blindată amplasată pe str. 31 august din Bălți a apărut inscripția „Z”, aplicată cu vopsea. Poliția a fost alertată în data de 14 aprilie, de către un bărbat. Oamenii legii au inițiat o anchetă. UPDATE A venit cu o reacție și Ministerul Apărării, care a menționat că însemnul
Columbia este pregătită să furnizeze energie ţărilor occidentale pentru a înlocui parţial importurile din Rusia. Preşedintele columbian Ivan Duque a declarat acest lucru într-un interviu acordat companiei americane de televiziune CNN, citat de Adevărul.ro. „Ţările din America de Nord şi Europa ştiu sigur că nu se mai pot baza pe
Așa cum au anunțat în ajun, Partidul Socialiștilor a organizat pe 14 aprilie un protest în fața Consiliului Raional Cahul, unde potrivit acestora urmează a fi ales un președinte interimar al raionului în locul lui Marcel Cenușa, plasat în arest și fiind vizat într-un dosar de corupție. „Vrem dreptate!”, „Libertate
Circa 20 de femei au manifestat într-un mod inedit în fața Ambasadei Rusiei la Tallinn. În semn de protest față de violurile comise de soldații ruși în Ucraina, acestea au rămas doar în lenjerie intimă și și-au pus pungi pe cap. În plus, s-au dat cu vopsea roșie, amintind de