Tatiana Vozian, șefa Direcției generale metodologie, planificare și raportare din cadrul Curții de Conturi, a publicat un comentariu după anunțul șefului său, Marian Lupu, privind acționarea sa în judecată pentru defăimare și calomnie. Vozian îl acuză pe președintele Curții de Conturi că utilizează resursele administrative în interes personal. „Am fost
Operatorii vor putea contribui la reducerea cu până la 90% a volumului deșeurilor ajunse la groapa de gunoi, folosind o procedură de incinerare inofensivă mediului. Guvernul a aprobat, pe 12 aprilie, la inițiativa Ministerului Mediului, Regulamentul privind incinerarea și coincinerarea deșeurilor. Astfel, se urmărește micșorarea treptată a suprafețelor de teren
Deputata Partidului „ȘOR, Marina Tauber, a fost scoasă de polițiști din sala de judecată, unde era examinată o nouă ședință în dosarul în care este vizat Ilan Șor. Înainte de a intra în clădire, parlamentara care la rândul său este cercetată penal, a protestat în fața instituției, alături de un
Marian Lupu, președintele Curții de Conturi, o va acționa în judecată pe subalterna sa, Tatiana Vozian, șefa Direcției generale metodologie, planificare și raportare din cadrul instituției. Acesta o acuză de „calomnie și defăimare”, în urma acuzațiilor că i-ar fi făcut „avansuri sexuale”, pe care aceasta le-ar fi respins, motiv pentru
Președinta țării Maia Sandu a fost pe 11 aprilie într-o vizită la Bulboaca, Anenii Noi. Aceasta a discutat cu localnicii și a vizitat o fermă de vaci și o fabrică de lactate. „Am avut o discuție călduroasă cu oamenii de acolo despre problemele curente și despre cum își văd ei
Curtea Constituțională (CC) a Republicii Moldova a publicat o declarație prin care își manifestă regretul față de „atacurile” și „speculațiile” care au urmat după pronunțarea hotărârii din 11 aprilie, cu privire la panglica Sf. Gheorghe. „Curtea nu a „repus în drepturi”, nu a „legalizat” purtarea panglicii negru-oranj și a altor
Ex-președintele țării Igor Dodon și soția sa, Galina Dodon, s-au prezentat în dimineața de 12 aprilie la prima ședință de judecată în dosarul privind „certificatul medical fals”. Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor (PSRM) a calificat acuzațiile procurorilor drept „aberații”. UPDATE (11:00) Ședința fost întreruptă și amânată până în luna mai,
Circa 2/3 din locuitorii municipiului Bălți vor beneficia de puncte termice individuale (PTI), ce permit reglarea temperaturii în apartament, și sisteme de distribuție pe orizontală a agentului termic. Mărimea investițiilor pentru implementarea proiectului se ridică la 15 mln euro. PTI vor fi instalate în 166 de blocuri locative și vor
Pe internet a fost publicat un video în care un soldat ucrainean este decapitat. La scurt timp după apariția imaginilor, șeful Administrației prezidențiale de la Kiev Andrei Ermak a publicat un mesaj scurt: „Pentru toate va urma un răspuns și se va trage la răspundere”. NM nu publică imaginile video
Ministerul Apărării al Republicii Moldova avertizează despre apariția unui nou fals, care este distribuit prin intermediul mesajelor de tip SMS. Mai precis, oamenii sunt invitați la Centrul Militar Teritorial Strășeni. Reprezentanții instituției dau asigurări că mesajele reprezintă fie o glumă, fie fac parte dintr-o campanie de dezinformare, promovată intenționat. Ministerul