00000004pm 1080038, PM4

În statul american Florida vor fi interzise avorturile după a șasea săptămână de sarcină. O lege care prevede acest lucru a fost semnată de guvernatorul Ron DeSantis în seara zilei de 13 aprilie, la doar câteva ore după ce legislativul dominat de republicani a votat-o. „Suntem mândri să susținem viața

Curtea de Apel Chișinău a venit cu o reacție la declarațiile făcute de deputatul fugar Ilan Șor, în care acesta a calificat sentința de condamnare la 15 ani de închisoare drept „ilegală” și a amenințat că judecătorii vor ajunge după gratii. Instanța a declrat că acuzațiile sunt nefondate și inacceptabile,

Edilul de Comrat, Sergiu Anastasov, a avut o întâlnire cu reprezentanții comunității interesați de construcția în desfășurare unui adăpost pentru plasamentul temporar al animalelor fără stăpân în municipiu. La întâlnire au participat angajații primăriei, Consiliul Municipal, ANSA, voluntarii din Comrat și reprezentanții organizației „Humane Society” din Chișinău. În cadrul discuției,

Editura Cartier a publicat o antologie realizată de Dorin Onofrei, pe baza citatelor care l-au făcut celebru pe regretatul regizor Viorel Mardare. Sora lui Viorel, Angela Mardare spune că primul citat din cartea făcut-o să plângă în hohote. „Am învățat că toate lucrurile trebuie făcute aici și acum, că nu

Un deținut din cadrul Penitenciarului nr. 4, care era încadrat în câmpul muncii în afara închisorii și care avea dreptul de a se deplasa fără escortă, a ieșit de pe teritoriul întreprinderii unde era angajat și s-a deplasat într-o direcție necunoscută. La scurt timp, bărbatul a fost depistat de oamenii

Ambasada Federației Ruse la Chișinău a venit cu o reacție la comentariul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), despre apariția videoclipului în care câțiva militari ruși decapitează un soldat ucrainean. Reprezentanții instituției au declarat că MAEIE ar fi lansat acuzații „pripite și generalizate”, deoarece autenticitatea clipului și naționalitatea militarilor,

În legătură cu mărirea deversării apei din Lacul de Acumulare Dnestrovsk (Ucraina) pâna la 800 m3/s, în râul Nistru, și dat fiind faptul că pentru zilele următoare se anunță ploi, Administraţia de Stat a Drumurilor în comun cu APL și CFM redirecționează temporar un drum între localitățile Strășeni-Negrești. Serviciului Hidrometeorologic

Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura Anticorupție (PA) au documentat o schemă de corupție sistemică, pusă în aplicare de persoane publice din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) la Postul de Inspecție la frontiera Leușeni-Albița. Astfel, pe 14 aprilie, 20 de funcționari au fost supuși perchezițiilor atât la locul

După declarația procurorilor, privind neprezentarea deputatei Marina Tauber pentru declarațiile privind pregătirea unor provocări militare în proximitatea regiunii transnistrene, deputat a vizitat pe 14 aprilie oficiul PCCOCS. Parlamentara împreună cu avocatul său a oferi informații despre „planul diabolic” al Maiei Sandu și Dorin Recean. Marina Tauber susține că a reconfirmat

Purtătoarea de cuvânt a UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate Nabila Massrali a comentat condamnarea deputatului Ilan Șor la 15 ani de închisoare. „Condamnarea de către Curtea de Apel Chișinău a fugarului pro-Kremlin Ilan Șor la 15 ani de închisoare pentru frauda bancară de un miliard de dolari

Perioada publicării
Categorii cu noutăți