La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.
Administrația prezidențială a expediat un demers către Centrul Național Anticorupție (CNA) în care a solicitat clarificări cu privire la premiul de 30 000 euro, pe care președinta țării Maia Sandu l-a obținut din partea municipiului Timișoara din România. Informația a fost oferită pentru NM de către Irina Gotisan-Sotnic, purtătoarea de
Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au fost invitați la Președinție. Ședința a avut loc pe 18 ianuarie, după reuniunea extraordinară a Parlamentului. Informația a fost confirmată pentru NM de către Adriana Vlas, purtătoare de cuvânt a formațiunii, care a precizat că la ședință s-a discutat despre „pioritățile anului 2024”.
Mai multe bunuri imobile din Franța, care ar aparține fostului președinte al Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc, au fost percheziționate de procurori anticorupție din Republica Moldova, în comun cu ofițerii din cadrul Agenției de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a Centrului Național Anticorupție. Acțiunile au avut loc n perioada
O femeie a născut în Moldova un copil cu anomalii, iar bebelușul a murit. Trist, dar nimic spectaculos la prima vedere. Din informațiile scurse în presă, se pare că a fost vorba despre nașterea unor gemeni siamezi – fenomen rar, care se întâlnește cu frecvența de la 1 la 50,000
Pe parcursul anul 2023, în Registrul de stat al transporturilor au fost înmatriculate (primar) 46032 de autoturisme, ceea ce este cu 27% mai mult decât în anul 2022 (când au fost înmatriculate 31391 de autoturisme). Sunt datele publicate de Agenția Servicii Publice, care a dezvăluit și topul celor mai populare
Mihail Gofman, fost şef-adjunct al Serviciului CNA pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor, devenit cunoscut pentru dezvăluirile sale din cadrul sistemului, a murit. Informația a fost confirmată de sursele NM. Potrivit informațiilor NM, Gofman a fost victima unui accident rutier care s-a produs în luna decembrie 2023. „A coborât din
Federația Rusă a interzis intrarea pe teritoriul țării pentru mai mulți oficiali, dar și jurnaliști din Republica Moldova. În listă se regăsește și redactorul-șef adjunct NewsMaker Stela Untila. Informația a fost confirmată, în seara de 10 ianuarie, de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova (MAEIE). Ambasadorul Republicii
Directorul general al Direcției pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului român de Interne, Cătălin Giulescu, a explicat pentru stopfals.md procedura prin care sunt ridicate cărțile de identitate ale persoanelor care nu locuiesc de facto la adresele indicate. Autoritățile române au subliniat că actele respective sunt anulate în urma verificărilor. Directorul
Un troleibuz de pe ruta numărul 4 din capitală a fost cuprins de fum în timpul deplasării. Incidentul a avut loc în seara de 9 ianuarie, în sectorul Botanica. Potrivit Î.M. ,,Regia transport electric” Chișinău (RTEC), totul s-a întâmplat pentru că anvelopele s-au supraîncălzit din cauza gheții. Niciun pasager nu
Vacanța de iarnă va fi prelungită cu o zi sau două, pentru elevii din mai multe localități ale țării. Decizia a fost adoptată de Comisiile Situații Excepționale (CSE) la nivel de raion sau municipiu, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (cod portocaliu). În municipiile Chișinău și Bălți, la fel ca și