Ultimele materiale

NewsMaker lansează o nouă rubrică, în cadrul căreia politicieni, activiști civici și pur și simplu oameni cunoscuți din Republica Moldova vor recomanda cititorilor și spectatorilor NM trei cărți care i-au influențat de-a lungul anilor. Primul invitat este purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Care sunt lecturile care l-au impresionat

În mai 2024, în Moldova va intra în vigoare o nouă lege cu privire la calitatea aerului, iar autoritățile negociază deja cu partenerii externi lansarea unei rețele naționale de monitorizare a calității aerului prin intermediul unei platforme 24/24. Între timp, echipa NewsMaker a decis să afle cât de „sănătos” este

În ajunul sărbătorilor de iarnă, News Maker i-a întrebat pe mebrii Guvernului cum planifică să sărbătorească Crăciunul și Revelionul și dacă vor pleca sau nu peste hotare. Ce au răspuns unii dintre ei – vedeți în reportajul nostru. 

Elevii care vor susține în anul de învățământ 2024-2025 examenele după clasa a 9-a ar putea fi supravegheați cu ajutorul camerelor video. Informația a fost confirmată pentru NM de către ministrul Educației, Dan Perciun, care a precizat, însă, că o decizie definitivă în acest sens nu a fost deocamdată luată.

„Moldova este o țară de tranzit a substanțelor narcotice”. Declarația a fost făcută de către ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, în cadrul celei de-a 8-a sesiuni a HUB-ului de Securitate al UE, care s-a desfășurat, pe 9 noiembrie, la Chișinău. Întrunirea a fost organizată de Ministerul Afacerilor Interne în parteneriat

x
x