Ultimele materiale

Echipa de audit din Norvegia și Marea Britanie desemnate de Agenția Proprietății Publice să facă auditul datoriilor istorice ale MoldovaGaz către Gazprom și Factoring-Finance, malul drept, au venit luni într-o misiune de documentare la Chișinău. Despre aceasta a anunțat Agenția Proprietății publice pe 18 octombrie. Experții britanici și norvegieni vor

Până pe 24 octombrie, cel târziu, toate grădiniţele, spitalele şi instituţiile municipale din domeniul sănătății vor fi conectate la agentul termic. O solicitare în acest sens a fost făcută de primarul capitalei Ion Ceban, în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău din 18 octombrie, menționând că temperatura în încăperi a ajuns

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat pe 18 octombrie o rezoluţie nonlegislativă în care îndeamnă statele membre să permită României şi Bulgariei să adere fără întârziere la spaţiul Schengen, relatează Agerpres. Rezoluţia, adoptată cu 547 voturi pentru, 49 voturi contra şi 43 de abţineri, eurodeputaţii susţin

Autoritățile de la Chișinău ar trebui să refuze modificarea regulamentului privind capturarea, transportarea, înregistrarea și îngrijirea animalelor fără stăpân. Solicitarea vine din partea activiștilor pentru drepturile animalelor, care au organizat un nou protest pe 18 octombrie în fața primăriei. Iana Verber, reprezentant al organizației publice Humane Society, a declarat pentru

Protestele antiguvernamentale din Iran au ucis cel puțin 23 de minori numai în septembrie, potrivit Amnesty International și alte grupuri pentru drepturile omului care lucrează în regiune. Cea mai mică dintre victime avea 11 ani. Aceștia au fost uciși în timpul dispersării demonstrațiilor și mitingurilor. Amnesty International precizează că printre

Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, a confirmat vineri, 14 octombrie, că desfăşoară o investigaţie privind achiziţia de vaccinuri anti-COVID în Uniunea Europeană. „EPPO confirmă că are în curs de desfăşurare o investigaţie cu privire la achiziţia de vaccinuri COVID-19 în Uniunea Europeană. Această confirmare excepţională vine ca urmare

În aproximativ două săptămâni, activitățile de mobilizare în Rusia vor fi finalizate, a anunțat liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, la sfârșitul summitul-ui CSI. Potrivit acestuia, peste 220.000 de persoane au fost deja chemate la mobilizare, scrie Radio Svoboda. Potrivit lui Putin, autoritățile nu intenționează să crească numărul mobilizaților, adică

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ordonat guvernului său să înceapă să lucreze la „hub-ul gazier” din Turcia propus de omologul său rus Vladimir Putin pentru a exporta gazul rus spre Europa, relatează G4media. „Am dat, împreună cu Vladimir Putin, Ministerului nostru al Energiei şi instituţiei abilitate din Rusia, ordinul

În centrul capitalei s-au produs altercații între polițiști și protestatari, după ce au încercat să blocheze bulevardul Ștefan cel Mare cu zeci de corturi. Informația a fost confirmată pentru NM de Diana Fetco, ofițer de presă a IGP. „Altercațiile au izbucnit după ce protestatarii au încercat din nou să blocheze

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, îl roagă pe primarul capitalei Ion Ceban să economisească energia electrică. În acest sens, Spînu a publicat o fotografie cu Arcul de Triumf, care este împodobit cu luminițe. Reacția vine după ce edilul a publicat mai multe poze din centrul capitalei în dreptul

x
x