Unii cetățeni moldoveni refuză în continuare vaccinarea anti-Covid, iar pentru a evita carantina recurg la certificatele false de imunizare. Trei conaționali au fost surprinși la trecerea frontierei, pe sensul de intrare în Republica Moldova, cu certificate false de imunizare. Un bărbat a recunoscut că nu este vaccinat, iar certificatul l-ar
Violonista Alexandra Conunova cere ajutorul președintei Maia Sandu, ministrului Culturii Sergiu Prodan și cel al Justiției Sergiu Litvinenco, dar și organelor Procuraturii să îi reîntoarcă vioara confiscată. Tânăra artistă, se arată sceptică în privința păstrării instrumentului muzical și califică acțiunile oamenilor legii „un teatru al absurdului”. „Vioara mea Guadagnini este
În dimineața zilei de 4 decembrie, instanța Bălți a reluat examinarea dosarului de excludere a Marinei Tauber din alegerile locale noi din municipiul Bălți. În ajun, audierile au durat aproximativ 18 ore. La ora 5:00 dimineața, judecătorul Natalia Costaș a dispus suspendarea ședinței și reluarea ședinței la ora 8:00. Potrivit
Consiliul Suprem de Securitate Președintele Maia Sandu a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), în cadrul căreia au discutat, cum este implementat planul de returnare către stat a Aeroportului Chișinău, care în anul 2013 a fost dat în concesiune pe o perioadă de 49 de ani.
Magistratul Curţii de Apel Bălţi Alexandru Gheorghieș, învinuit pentru îmbogăţire ilicită, a fost plasat în arest la domiciliu. În privinţa complicelui judecătorului, magistraţii au dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura preventivă liberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 30 zile. Decizia a fost luată în după amiaza
Procesul aflat pe rolul Judecătoriei Bălți ar putea fi suspendat până când Curtea de Apel Chișinău (CA) va examina contestația înaintată de Marina Tauber. De această părere este avocatul și expertul în drept constituțional Ion Cobîșenco. Contactat de NM, avocatul a mai explicat că magistrații CA se pot expune asupra
Alte 732 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, anunță Ministerul Sănătății, pe 2 decembrie. Între timp, au fost raportate și 21 de decese. Din numărul total de cazuri, 9 cazuri sunt asociate cu contact în afara țării: 4-România, 2- Portugalia, 2- Rusia, 1-Germania,
Candidata Partidului „ȘOR” la alegerile din Bălți, Marina Tauber, a contestat la Curtea de Apel Chișinău hotărârea CEC, prin care s-a cerut excluderea din cursa electorală. Tauber califică hotărârea ca fiind nefondată și cere instanței anularea acesteia. Demersul a fost depus în după-amiaza, de 2 decembrie. „Analizând motivarea hotărârii CEC
Peste 31 mii de copii din instituțiile de educație timpurie din capitală vor primi și în acest an cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Acestea vor conține dulciuri în asortiment și vor fi însoțite de certificate de conformitate. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei Ion Ceban, pe 2 decembrie,
Polițiștii și procurorii au depistat și ridicat alte 6 mașini care, ar fi furate de pe teritoriul Uniunii Europene. Oamenii legii au stabilit că mijloacele de transport după ce erau sustrase, le erau modificate elementele de identificare ale caroseriei (VIN coduri modificate). Ulterior mașinile erau introduse în țară prin contrabandă.