Ultimele materiale

Prima întâlnire directă între înalţi oficiali americani şi talibani după preluarea puterii de către aceştia în Afganistan a fost sinceră şi profesionistă. Un anunț în acest sens a fost făcut de Washington, pe 10 octombrie. Potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, partea americană a reiterat că regimul de la

Un număr de 200 de elevi și 36 de pedagogi din 56 de instituții de învățământ din municipiul Chișinău s-au îmbolnăvit de COVID-19. Informația a fost prezentată de Andrei Pavaloi, șef interimar al Direcției Educație, Tineret și Sport a declarat, în ședința serviciilor primăriei, din 11 octombrie. Potrivit acestuia, în

Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo se declară nevinovat și spune că va ataca decizia de arest la domiciliu pentru 30 de zile. El susține că toate acuzațiile sunt absolut nefondate și se bazează pe informații din presă. „În afară de copii din ziare și din internet nicio probă nu a

Sergiu Munteanu a fost numit șef interimar al Inspectoratului de Poliție Bălți, prin ordinul șefului Inspectoratului General al Poliție (IGP), Iurie Podarilov. Potrivit IGP, Munteanu activează în cadrul Ministerului Afacerilor Interne din anul 1996, iar până acum a ocupat funcția de șef al Secției investigații infracțiuni a aceluiași Inspectorat. În

Baroul avocaților din Circumscripția Curții de Apel Chișinău, condamnă imixtiunea procurorului desemnat de CSP pe cazul Stoianoglo, în exercitarea profesiei apărătorilor în prezenta cauză penală. Potrivit unei declarații, aceștia fac referire la acțiunile lui Victor Furtună, care nu a permis avocaților să aibă o întrevedere confidențială cu Alexandr Stoianoglo. „Prin

Procesul de reglementare energetică și intensificarea negocierilor în vederea încheierii contractului de procurare a gazelor naturale. Sunt câteva din subiectele abordate la Moscova de către delegația condusă de viceprim-ministrul Vladislav Kulminski. Oficialii celor două state au discutat și despre importanța avansării dialogului politic, inclusiv pe filiera ministerelor de externe și

Mai mulți procurori de urmărire penală vor acorda asistență procurorului care se ocupă de cazul lui Alexandr Stoianoglo. Un ordin în acest sens a fost semnat de procurorul general interimar Dumitru Robu. Într-un comunicat emis de Procuratură pe 8 octombrie, se menționează că până în prezent, în Republica Moldova nu

Noțiunea bullying ar putea fi legiferată, în urma unor inițiative de modificare a Codului Educației. Acțiunea are menirea de a contribui la conștientizarea fenomenului, dar și de a ajuta specialiștii din domeniul educației în vederea contracarării acestuia. Această inițiativă propune promovarea asistenței psihologice în școli. Discuții în acest sens au

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a decedat după ce a căzut de la etajul 14 a unui bloc aflat în construcție pe bd. Mircea cel Bătrân. Cazul a avut loc pe 8 octombrie, în jurul orei 12:00. La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă a Inspectoratului

„Toronto Women Film” a anunțat câștigătoarele ediției din acest an. Printre câștigătoare, iar moldoveanca Lucia Tăut se numără printre ele. Regizoarea a prezentat documentarul „Maluri” și afost desemnat învingător categoria „Best Feature Documentary”. Documentarul „Maluri”, turnat în studioul TeleFilm-Chişinău după regia şi scenariul Luciei Tăut, relevă viața oamenilor din

x
x