Deputatul fugar Ilan Șor cheamă din nou oamenii în stradă. Acesta le-a mulțumit celor care au participat la protestul de duminică și îi îndeamnă protesteze și pe 25 septembrie pentru o „viață prosperă” și organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate. „Faptul că ne-au pus o mulțime de piedici, au oprit
Fostul șef al statului, Igor Dodon, rămâne în arest la domiciliu pentru încă 20 de zile. Decizia a fost dictată de magistrații de la Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Ciocana. Judecătorii au aprobat parțial cererea procurorilor, care au cerut ca arestarea fostului președinte să fie prelungită cu 30 de
Lucrările de construcție a drumului de ocolire a orașului Comrat, o șosea nouă ce include șase poduri, vor fi finalizate în scurt timp. Aceasta înseamnă că transportul de mărfuri nu va mai traversa municipiul Comrat, iar vehiculele vor putea merge cu o viteză mai mare în drum spre sudul țării.
Fostul președinte Igor Dodon ar fi participat la protestul organizat de deputatul fugar Ilan Șor, dacp nu ar fi fost în arest la domiciliu, a declarat fostul șef de stat. Cei care au participat la protest „sunt bravo”, a spus Dodon. „Luând în considerare faptul, că continui să mă aflu
„Moldovagaz” a transmis Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) o solicitare de majorare a tarifului mediu la gazele naturale cu 31,5%. Astfel un m3 de gaz ar putea costa 27, 665 de lei fără TVA, iar cu TVA – 29,88 lei, începând cu 1 octombrie, a anunțat ANRE.
Ministerul Educației anunță că 1766 de copii refugiați din Ucraina au fost înscriși în anul de studii 2022-2023 în școlile și grădiniţele din Republica Moldova, dintre care 1169 de elevi și 597 de preșcolari. 628 de copii frecventează ciclul primar, 514 elevi sunt încadrați la nivelul gimnazial și 27 la
Dmitri Peskov purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin a venit cu o reacție la acuzațiile Kievului precum că Rusia a comis „crime de război” în teritorii care au intrat recent sub controlul Ucrainei. Acesta a spus că sunt minciuni, potrivit Interfax. „Acesta este același scenariu ca în Bucea.
Primarul capitalei Ion Ceban neagă informațiile apărute în presă precum că salariile angajaţilor de la Regia Transport Electric Chişinău sunt mici. El a declarat că cei doi șoferi care au apărut într-un reportaj ar fi ridicat luna trecută salarii peste 13 mii lei. „Unul din şoferii care apare în reportaj
Asociația Forța Fermierilor reiterează că pe data de 20 septembrie organizează un protest economic de avertizare în teritoriu, la care vor participa agricultorii cu tehnica și utilaj agricole. Aceștia cer Comisiei Situații Excepționale să amâne plățile scadente față de creditori fără calcularea penalităților pentru agricultorii afectați. De asemenea, solicită utilizarea
Ambasadorul Belarusului la Chișinău va fi convocat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) pentru a solicita explicații urmare a declarațiilor făcute recent de liderul belarus referitoare la țara noastră. De asemenea, acestuia îi va fi prezentată poziția principială a țării noastre precum „cetățenii Republicii Moldova condamnă ferm războiul