Contabila Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a fost pusă sub învinuire în dosarul privind finanțarea ilegală a formațiunii, a anunțat procurorul Petru Iarmaliuc. El a precizat că acuzațiile au fost aduse oficial în data de 15 august, în urma unei ședințe de judecată privind prelungirea arestului de la pentru
Avocații vicepreședintelui Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, invocă un șir întreg de abuzuri comise de procurorii anticorupție și cer să fie primiți în audiență de noua șefă a acestei instituții, Veronica Dragalin. Potrivit lor, dosarul respectiv „este cusut cu ață albă”, la indicația reprezentanților PAS, iar plasarea Marinei Tauber în Penitenciarul
ANRE conștientizează că S.A. ,,Moldovagaz” se poate confrunta cu un deficit de numerar pentru procurarea gazului natural, fapt ce poate periclita capacitatea de plată a gazelor naturale importate pentru anumite perioade pe termen scurt, având în vedere prevederile contractului cu Gazprom și variațiile majore a prețului pe procurare a gazelor
Circa 350 de familii refugiate din Ucraina vor beneficia de carduri în valoare de 1.500 de lei pe parcursul a 3 luni consecutive pentru a-și putea asigura temporar securitatea alimentară și igienică. Repartizarea cardurilor pentru refugiații adăpostiți a avut loc în regiunile Comrat, Ceadâr-Lunga, Vulcănești. Criuleni și Călărași. „Vom distribui
Activitatea Guvernului poate fi apreciată cu calificativul „bine”, deși dacă ar fi fost premier, ar fi făcut unele remanieri din actualul Cabinet de miniștri. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu la o emisiune a portalului Nordnews, pe 16 august. Șefa statului consideră că unele ministere au reușit să
Agenția pentru Supraveghere Tehnică s-a autosesizat în cazul șantierului în construcție a obiectivelor din strada Calea Orheiului municipiul Chișinău. În rezultatul examinării șantierului, Agenția a constatat că lucrările de construire la obiectiv se află la fază de execuție a lucrărilor de betonare și armare a fundației și a peretelui de
Președinta Maia Sandu afirmă că nu autoritățile centrale nu vor renunța la raioane, întrucât această structură este prevăzută în Constituției. Dar, cu toate acestea Parlamentul și Guvernul discută despre cum pot fi schimbate prorogativele Consiliului raional și respectiv, cum se pot aloca resursele altfel, încât să fie mai eficient și
Nimeni nu poate fi pregătit de un accident nuclear, deși riscurile există, a declarat președinta Maia Sandu în contextul atacurilor periodice de la Centrala de Zaporojie. În cadrul emisiunii Nordnews live, șefa statului a declarat că autoritățile din Moldova au întreprins unele măsuri în eventualitatea unei catastrofe, însă, și-a exprimat
Deputații Adunării Populare au stabilit în ședința de astăzi data alegerii bașcanului Găgăuziei. Astfel, alegerea președintelui Comitetului Executiv va avea loc pe 30 aprilie 2023, potrivit nokta. Această dată a fost propusă de speakerul APG Dmitri Constantinov. Inițiativa a fost susținută de 20 de deputați. Această problemă a stârnit dezbateri
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a declarat în cadrul emisiunii Media Azi că a dispus o anchetă de serviciu în privința celui de-al doilea proces-verbal întocmit în baza plângerilor depuse de un fost polițist și un actual ofițer pe numele administratorului Jurnal TV, Val Butnaru. Cele două