În pofida rezistenței pe care o manifestă unele entități în raport reforma învățământului superior, aceasta va aduce rezultate reale și va îmbunătăți calitatea studiilor. De această părere este șefa Executivului Natalia Gavrilița, care a spus pe 11 iulie, că Republica Moldova nu își mai permite ca generații întregi să plece
Rusia simplifică procedura de obținere a cetățeniei pentru toți rezidenții Ucrainei. Un decret în acest sens a fost semnat de președintele rus Vladimir Putin. Documentul a fost publicat luni pe portalul oficial al Kremlinului. Decretul modifică documentul, care prevedea anterior obținerea cetățeniei simplificate a Federației Ruse pentru cetățenii Ucrainei, așa
Acordul de înființare a Hub-ului UE pentru securitate internă și managementul frontierelor al Republicii Moldova, care va funcționa la Chișinău, a fost semnat, pe 11 iulie, în Cehia. Pe document și-a pus semnătura DG Home, comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson și ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco. Potrivit unui
În dimineața zilei de 11 iulie, trupele ruse au lansat un nou atac cu rachete asupra regiunii Odesa. Forțele aeriene ucrainene afirmă că ar fi fost vorba de șapte rachete, potrivit Pravda. Serghei Bratciuc, coordonatorul Centrului național al forțelor de rezistență, Odesa, a menționat că una dintre rachete a lovit
Agenda de reforme a Republicii Moldova, după acordarea statutului de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, și provocările de securitate cu care se confruntă țara noastră au fost principalele subiecte discutate cu parlamentarii lituanieni, membri ai Comitetului pentru afaceri externe și integrare europeană. Despre aceasta a declarat președintele Parlamentului
Prețurile medii de consum în ultimele 12 luni au crescut cu 31,83%, inclusiv la produse alimentare cu 34,30%, mărfuri nealimentare cu 23,44% și servicii prestate populaţiei cu 40,70%. Datele au fost prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS), pe 11 iulie. Cu referire la inflația lunară, BNS informează că, preţurile
Președintele Parlamentului Igor Grosu și președinte interimar al Senatului României Alina Gorghiu au convenit într-o ședință la București că vor consolida cooperarea parlamentară în vederea combaterii dezinformării și a propagandei rusești. Despre acest lucru a anunțat Gorghiu, pe 9 iulie. „Vom consolida cooperarea noastră parlamentară în vederea combaterii dezinformării și
Platforma Demnitate și Adevăr (DA) revine „în forță” în viața politică din Republica Moldova. O asemenea declarație a fost făcută de președintele formațiunii, Dinu Plângău, după Consiliul Politic Național al Platformei din 9 iulie. „Pledăm pentru coagularea forțelor pro europene în contextul alegerilor locale. Platforma DA va promova oameni și
O petiție pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex a adunat cele 25.000 de semnături necesare, scrie Hromadske. Acum documentul trebuie să fie examinat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Autoarea acesteia, Anastasia Sovenko, a explicat necesitatea legalizării căsătoriilor în felul următor: „În prezent, fiecare zi poate fi ultima. Permiteți
Fostul ministru al Agriculturii și Dezvoltării Regionale Viorel Gherciu a explicat pe 8 iulie în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8 motivele revocării sale din funcție. El consideră că una dintre cauze este faptul că a fost împotriva lichidării Universității Agrare și transferarea facultăților acesteia către Universitatea Tehnică. Mai