Andrei Mardari / NewsMaker

VIDEO „Nu mi s-a cerut să-mi dau demisia”. Viorel Gherciu explică cauzele demiterii sale din funcția de ministru al Agriculturii

Fostul ministru al Agriculturii și Dezvoltării Regionale Viorel Gherciu a explicat pe 8 iulie în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8 motivele revocării sale din funcție. El consideră că una dintre cauze este faptul că a fost împotriva lichidării Universității Agrare și transferarea facultăților acesteia către Universitatea Tehnică.

Mai mult, Viorel Gherciu spune că a convenit cu prim-ministra Natalia Gavrilița să fie făcut anunțul privind eliberarea sa din funcție, însă rapiditatea cu care s-a produs acest lucru l-a surprins.

De asemenea, el a spus că a înțeles că ar putea fi demis, atunci când ședința Guvernului a avut loc la Bălți, însă șefa Executivului i-a sugerat să trimită la ședință un secretar de stat de la Ministerul Agriculturii.

„Eu am fost revocat, mie nu mi s-a cerut să-mi dau demisia. Doamna prim-ministru are prerogativa de a-și alege echipa, la fel poate revoca membrii. La ședința Guvernului care a avut loc la Bălți, doamna prim-ministru mi-a sugerat să trimit un secretar de stat. Am înțeles din asta că urmează să avem o discuție la tema prelungirii sau nu a mandatului meu de ministru”, a declarat Gherciu.

Cu referire la reforma din învățământul superior, Viorel Gherciu a menționat că o susține, însă nu este de acord cu absorbția Universității Agrare de Universitatea Tehnică.

„În calitate de persoană din domeniu, am considerat și consider în continuare că Republica Moldova fiind o țară agrară, iar agricultura contribuind semnificativ la dezvoltarea economiei, este important să avem o instituție superioară de învățământ care să asigure pregătirea cadrelor”, a comunicat fostul ministru al agriculturii.

Amintim că pe 8 iulie, deputatul Vladimir Bolea a fost numit, prin decret prezidențial, în funcția de ministru al agriculturii și industriei alimentare. Fără vreun anunț în prealabil, acesta a depus jurământul de învestire în fața președintelui Maia Sandu și a prim-ministrei Natalia Gavrilița.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zdg.md

Expertiza medico-legală repetată în cazul Ludmilei Vartic, finalizată. Ce arată concluziile experților

Raportul expertizei medico-legale repetate în cazul Ludmilei Vartic a fost finalizat, iar concluzia experților este că femeia a decedat în urma leziunilor provocate de căderea de la înălțime. Anunțul a fost făcut de Roman Mihăieș, avocatul soțului victimei, Dumitru Vartic, care este învinuit în aces dosar.

Organul de urmărire penală a prezentat apărării și lui Dumitru Vartic raportul de expertiză medicală repetată în comisie, semnat unanim de șase experți, inclusiv expertul din România. Comisia de experți medico-legali conchide că moartea numitei Vartic Ludmila a survenit în momentul impactului corpului sau de planul de aterizare. Leziuni asfixice la examinarea cadavrului nu au fost constatate”, a scris Roman Mihăieș pe Facebook.

Amintim că Ludmila Vartic, fostă educatoare la o grădiniță din Hîncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie 2026 după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău. Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că soțul acesteia, Dumitru Vartic, ar fi exercitat abuzuri asupra femeii timp de mai mulți ani. Dumitru Vartic a respins acuzațiile. Pe fondul reacțiilor publice, Dumitru Vartic și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al raionului Hîncești. De asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate l-a exclus din rândurile sale.

Pe marginea cazului a fost inițiat un dosar.

Pe 22 mai, Dumitru Vartic a fost pus sub învinuire, după ce inițial a avut statut de bănuit în cauza penală. Bărbatului i se incriminează două capete de acuzare: de violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere și violență în familie soldată cu sinuciderea victimei. În privința acestuia a fost aplicată măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi țara, cu aplicarea consemnului la frontieră.

Roman Mihăieș, avocatul lui Dumitru Vartic, a catalogat punerea clientului său sub acuzare drept „neîntemeiată” și „nelegitimă”. El a depus o plângere pentru anularea acuzațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: