MAI

Autoritățile din Moldova și România au testat controlul coordonat în punctul de trecere Leușeni-Albița: „Exercițiul s-a încheiat cu succes”

Pe 10 aprilie, autoritățile de frontieră și vamale din Republica Moldova și România au pus în aplicare, în regim de testare, controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, pe teritoriul României. Informația a fost confirmată de ministerul Afacerilor Interne.

Pe durata exercițiului de testare, procedurile de control la traversarea frontierei de stat, pe direcția de ieșire din Republica Moldova, au fost efectuate în cadrul infrastructurii punctului de trecere a frontierei Albița, amplasat pe teritoriul României.

„Exercițiul s-a încheiat cu succes, fără ca traversarea frontierei de stat să fie periclitată sau îngreunată. În continuare, se vor face ultimele ajustări ale infrastructurii necesare, dar și a procedurilor interne pe partea română pentru intrarea în vigoare a Acordului bilateral”, se arată în comunicatul ministerului.

MAI precizează că acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind controlul coordonat în punctul de trecere al frontierei Leușeni-Albița, pe sensul de intrare în România, a fost inițiat din nevoia ambelor state de a avea mecanisme noi și complexe, pentru asigurarea securității frontierelor și pentru a rezista provocărilor aduse de război.

MAI
MAI

***

Amintim că ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Ana Revenco împreună cu omologul său român, Lucian Bode au semnat, pe 9 februarie, Acordul controlul coordonat pe teritoriul României, în punctul de trecere al frontierei de stat Leușeni – Albița, pe sensul de intrare în România.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

Vasile Tofan, la Etno Fest Taraclia: Moldova este puternică atunci când știm să trăim împreună

Premierul Vasile Tofan a participat sâmbătă, 19 septembrie, la cea de-a 25-a ediție a Festivalului Etno Fest Taraclia. În cadrul evenimentului, șeful Guvernului a vorbit despre unitatea dintre comunitățile etnice din Republica Moldova, păstrarea limbilor și identității culturale și importanța respectului reciproc.

Premierul a spus că, într-o perioadă marcată de războiul din apropierea țării și de propagandă, este important ca diferențele dintre comunități să nu fie folosite pentru a diviza societatea.

Trăim într-o perioadă complicată. Tocmai de aceea este important să ne amintim un lucru simplu: Moldova este puternică atunci când știm să trăim împreună. În limbi diferite. Cu tradiții diferite, cu istorii de familie diferite, dar în pace, cu respect unii față de alții și cu sentimentul că aceasta este țara noastră comună”, a declarat Vasile Tofan, conform unui comunicat al Guvernului.

Premierul a vorbit și despre rolul comunității bulgare în dezvoltarea Republicii Moldova, menționând că istoria raionului Taraclia reflectă modul în care s-a format țara „generație după generație, cultură după cultură”. Potrivit lui Tofan, comunitatea bulgară reprezintă și o punte între Republica Moldova și Bulgaria.

Totodată, premierul a subliniat că fiecare comunitate etnică trebuie să-și poată păstra limba și identitatea culturală.

Vreau ca bulgarii din Moldova să vorbească bulgara, găgăuzii să păstreze limba găgăuză, ucrainenii să păstreze limba ucraineană – ca fiecare comunitate să transmită copiilor limba părinților și bunicilor săi. Faptul că știm încă o limbă și încă o cultură nu ne face mai puțin moldoveni, ci face Moldova mai bogată”, a spus Vasile Tofan.

În cadrul vizitei la festival, premierul a mers la târgul meșteșugarilor și al producătorilor locali, unde a discutat cu participanții și a văzut produsele și tradițiile prezentate de comunitățile din regiune.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Etno Fest Taraclia este organizat de peste două decenii și promovează tradițiile, meșteșugurile, gastronomia și dialogul intercultural. Ediția din acest an este una jubiliară și a fost inclusă, pentru prima dată, în Agenda cultural-turistică „Pomul Vieții” 2026.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: