Andrei Mardari / NewsMaker

„Avem tați răi de plată“: sancțiuni mai aspre pentru părinții care nu achită pensia de întreținere – proiect de lege

Părinții care nu achită pensia de întreținere pentru copii riscă sancțiuni mai dure. Potrivit unui proiect de lege înregistrat la Parlament, aceștia ar putea fi obligați să presteze 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau chiar ar putea fi plasați în arest contravențional până la 15 zile, transmite IPN.

Inițiativa a fost anunțată de vicepreședinta Parlamentului și lidera fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, Doina Gherman. „Avem tați răi de plată, care nu achită și se eschivează de la pensia pentru propriii copii. Fiecare al zecelea copil primește pensia cu întârziere sau nu o primește deloc”, a spus ea.

Părinții care nu achită pensia de întreținere și încearcă să părăsească țara vor risca să li se impună interdicția de a traversa frontiera. Măsurile fac parte din modificările propuse la Codul Contravențional și sunt incluse într-un pachet legislativ mai amplu.

Proiectul mai propune modificări la Codul Familiei, printre care schimbarea modului de stabilire a graficului de întrevederi cu copilul. Astfel, instanța de judecată va avea rolul de a decide direct asupra programului de vizite, înlocuind autoritatea tutelară în acest proces.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: