Partidul Nostru

Averea unei deputate din partidul lui Usatîi ajunge sub lupa autorităților. ANI inițiază controlul (DOC)

Averea deputatei „Partidului Nostru” Elena Grițco va fi verificată de Autoritatea Națională de Integritate (ANI). Un proces-verbal privind inițierea controlului a fost emis astăzi, 16 ianuarie.

Potrivit documentului, ANI a înregistrat pe 16 decembrie 2025 o sesizare cu privire la eventuala încălcare a regimului juridic de declarare a averii și intereselor personale de către Grițco. Aceasta menționează că, conform declarației pentru 2025, deputata a obținut venituri cumulative de aproximativ 112 000 lei, iar în 2024 a cumpărat un automobil Skoda Octavia evaluat la 21 470 de euro, fără a fi indicate economii, credite, conturi bancare sau alte surse de finanțare din care ar fi putut fi realizată această achiziție. Totodată, autorul sesizării subliniază că în declarație este indicat un apartament dobândit prin donație, „cu un titlu juridic insuficient clarificat”.

Astfel, Autoritatea Națională de Integritate a decis să inițieze un control în privința averii și intereselor personale ale Elene Grițco.

pvi12 by Ana-Maria

Elena Grițco, care este juristă de carieră, a devenit deputată în urma alegerilor din 28 septembrie 2025, candidând pe lista „Partidului Nostru” al lui Renato Usatîi.

Potrivit declarației de avere și interese personale depuse la CEC pentru anul 2024, Grițco a obținut un salariu de aproape 55 000 de lei de la Fundația „Moldova Noastră”, fondată în 2015 la inițiativa lui Renato Usatîi. De asemenea, ea declară un venit de 200 000 de lei din vânzarea unui bun și circa 35 000 de lei sub formă de indemnizație de la Consiliul Municipal Bălți.

La capitolul imobile, Grițco a raportat un apartament de 82 m², primit prin donație în 2022 și înregistrat pe numele soțului. Bunul este evaluat la aproape 246 000 de lei.

Ea a mai indicat un autotursim Skoda Octavia, fabricat și cumpărat în 2024, cu o valoare estimată la 21 470 de euro.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

HotNews

Moscova și Kievul au convenit asupra unui armistițiu în orașul Oleșki, ocupat de Rusia din 2022, pentru desfășurarea unei operațiuni umanitare

Rusia și Ucraina au confirmat acordul privind încetarea temporară a focului în orașul ucrainean Oleșki, din regiunea Herson, pentru desfășurarea unei operațiuni umanitare, anunțat anterior de Washington. Armistițiul va intra în vigoare marți, 27 octombrie, la ora 03:00 (04:00, ora Moscovei).

„Pentru a asigura siguranța oamenilor și livrarea ajutoarelor esențiale, vor fi efectuate verificări tehnice și vor fi luate măsuri pentru a garanta deplasarea în siguranță a unui convoi umanitar către orașul Oleșki, din regiunea Herson”, a declarat șeful Statului Major al armatei ruse, Valerii Gherasimov, potrivit Meduza.

Avocatul Poporului din Ucraina, Dmitro Lubineț, a confirmat, la rândul său, acordul privind încetarea focului și desfășurarea operațiunii umanitare. El a avertizat că misiunea va fi foarte dificilă și că aceasta se va desfășura treptat.

Pe 23 octombrie, Casa Albă a anunțat că Rusia și Ucraina au convenit să suspende temporar luptele în Oleșki, pentru a le permite locuitorilor să părăsească orașul în siguranță. Potrivit administrației americane, acordul a fost obținut cu implicarea primei doamne a SUA, Melania Trump.

Oleșki, ocupat de forțele ruse în primele zile ale invaziei pe scară largă a Ucrainei, în 2022, se confruntă cu o criză umanitară gravă. În toamna anului 2026, locuitorii au rămas fără alimente și electricitate și nu mai au acces la servicii medicale adecvate. Totodată, aceștia nu pot părăsi orașul în siguranță.

Pe fondul crizei umanitare, Papa Leon al XIV-lea a discutat telefonic cu președintele rus Vladimir Putin și i-a cerut să accepte o încetare a focului, pentru a permite livrarea ajutoarelor umanitare și evacuarea voluntară și în siguranță a locuitorilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: