Imagine simbol

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului s-a autosesizat, după ce un carusel cu copii s-a prăbușit la Costești

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, s-a autosesizat în urma accidentului care a avut loc pe 10 august în localitatea Costești, raionul Ialoveni, unde un carusel s-a prăbușit, iar șapte copii cu vârste între 3 și 12 ani au suferit diverse traumatisme. Cinci dintre aceștia au fost transportați la spital.

Ombudsmanul Copilului susține că, pe parcursul ultimilor ani, în vizorul său s-au aflat mai multe cazuri, unele tragice, ce țin de siguranța copiilor în realizarea dreptului la joacă, odihnă și recreere – subiectul fiind reflectat și în rapoartele anuale privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anii 2023 și 2024.

„Parcurile, terenurile sportive, terenurile de joacă și parcurile de distracție sunt doar câteva dintre spațiile în care viața și sănătatea persoanelor și, mai ales, a copiilor, depind de măsurile întreprinse de autorități în vederea securizării acestora”, precizează Vasile Coroi.

Avocatul Poporului anunță că, în colaborare cu UNICEF, va elabora un raport tematic privind „Siguranța și securitatea copiilor pe terenurile sportive, terenurile de joacă, parcurile și zonele de agrement”. În cadrul acestui studiu, va fi evaluată situația actuală privind siguranța acestor spații, vor fi identificate lacunele legislative și practice și vor fi formulate recomandări pentru autorități, inclusiv standarde minime și măsuri de reglementare pentru aplicarea efectivă a acestora.

Conform Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, copiii au dreptul la viață, sănătate, odihnă, joacă și recreere, iar statul are obligația de a asigura condițiile necesare pentru realizarea acestor drepturi.

Amintim că un carusel pe lanțuri, instalat în satul Costești din Ialoveni, s-a prăbușit, preliminar din cauza unei defecțiuni și a supraîncărcării. În reacție, 7 copii au fost răniți, iar 5 au fost internați la spital. Într-o primă reacție după incident, Primăria Costești a anunțat că minorii spitalizați în urma incidentului au fost externați, iar poliția a demarat o investigație pentru a stabili circumstanțele cazului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Alertă falsă cu bombă la Primăria Chișinău, înainte ca Ceban să facă bilanțul ultimilor 3 ani. Poliția examinează ipoteza unei provocări, cu scopul de victimizare

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat, în dimineața zilei de 6 noiembrie, că la Primărie a fost semnalată o alertă cu bombă. Pentru NewsMaker, ofițerul de presă al Direcției de Poliție Chișinău, Cristina Talpă, a confirmat că poliția a fost sesizată în dimineața zilei „despre o presupusă alertă cu bombă la sediul instituției”. În cele din urmă, alerta cu bombă nu s-a confirmat.

„Primăria la 3 ani de raport și ne-am pomenit cu o alertă cu bombă la Primărie. Sperăm că la Palatul Republicii nu au anunțat astăzi alerte cu bombe. Tot astăzi, exact la 10:00, au anunțat ședința Consiliului de Securitate. Poate astăzi vor decide ceva pentru oameni. Ne aducem aminte când, acum ceva timp, înainte de Forumul Social al Primăriei, ne-am pomenit dimineața cu rețineri ale colegilor noștri. Iar la un concert al tinerilor din PMAN, Youth Fest, au intrat mașinile de pompieri în mulțime, când erau în jur de 100 de mii de oameni. Dar noi continuăm să muncim. Trăiască democrația în Republica Moldova!”, a comunicat primarul Ion Ceban pe o rețea de socializare. Menționăm că, pe 6 noiembrie, primarul urmează să prezinte, la Palatul Republicii, un raport de activitate pentru cei trei ani ai actualului mandat.

Solicitată de NewsMaker în legătură cu informația anunțată de edil privind alerta cu bombă, ofițerul de presă al Direcției de Poliție Chișinău, Cristina Talpă, a comunicat: „Confirmăm că Poliția a fost sesizată în această dimineață despre o presupusă alertă cu bombă la sediul instituției”. Potrivit reprezentantei poliției, alerta cu bombă nu s-a confirmat. Ulterior, ofițerul de presă a declarat, pentru NewsMaker, că este examinată ipoteza unei eventuale provocări, cu scopul de a crea o situație de victimizare.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: