nokta.md

Bacalaureat 2023, în Moldova: aproape 50 de persoane au nota 10 pe linie

Rata de promovare a examenului național de bacalaureat este în creștere, a anunțat pe 3 iulie Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Aceasta constituie 68,76%, comparativ cu 65,45%, de la aceeași etapă, din cadrul sesiunii 2022. Ministerul a mai declarat că 47 de candidați au nota medie 10, în comparație cu 49 de candidați în sesiunea 2022.

Pe 3 iulie, în centrele de bacalaureat au fost publicate rezultatele finale ale examenului național de bacalaureat, sesiunea de bază, după examinarea contestațiilor.

La sesiunea de bacalaureat 2023 au fost admiși 11 587 de candidați din licee, 3 998 de candidați din colegii și centre de excelență, 186 de candidați din universități, 165 de candidați – în regim de externat și 2 460 de restanțieri din sesiunile anterioare, în total – 18 396 de candidați.

După anunțarea rezultatelor preliminare au fost depuse 9 238 de contestații din numărul total de 68 362 de note acordate în sesiunea de bază, ceea ce reprezintă 13,51%.

Procentual, numărul contestațiilor depuse în sesiunea 2023 este aproximativ același ca și în sesiunea 2022.

Cele mai multe contestații au fost depuse la proba de examen limba și literatura română – 2 608, aceasta fiind și disciplina cu cel mai mare număr de candidați admiși. La limba engleză au fost depuse 1 626 de contestații, la istoria românilor și universală – 1 284 de contestații, la geografie – 1 207, iar la matematică – 935″, a comunicat Ministerul.

În rezultatul examinării contestațiilor, au fost majorate 2 296 de note, ceea ce constituie 24,85% din numărul notelor contestate și 3,35% din numărul total de note acordate în sesiunea de bază a examenului național de bacalaureat.

Numărul absolvenților care au promovat examenul național de bacalaureat a crescut cu 82 după examinarea contestațiilor și este egal cu 12 650. Dintre cei 12 650 de absolvenți, 10 227 sunt candidați din licee, 1 823 sunt din colegii și centre de excelență, 106 candidați provin din universități, 63 sunt candidați înscriși în regim de externat, iar 431 sunt candidați restanțieri din sesiunile anterioare.

Rata de promovare pentru absolvenții din colegii și centre de excelență a crescut cu 0,22 puncte procentuale și constituie 45,59%. Pentru candidații înscriși în regim de externat, rata de promovare a crescut cu 2,43 puncte procentuale și constituie 38,18%, iar pentru studenții anului întâi compensator din universități, rata de promovare nu s-a modificat și constituie 57%.

Pentru candidații restanțieri din sesiunile anterioare, rata de promovare a crescut cu 0,49 puncte procentuale și constituie 17,52%.

Astfel, rata de promovare totală a crescut cu 0,45 puncte procentuale și constituie 68,76%, comparativ cu 65,45%, de la aceeași etapă, din cadrul sesiunii 2022.

Media mediilor obținută de absolvenții din licee în sesiunea 2023 nu s-a modificat semnificativ față de cea înregistrată în sesiunea 2022. Astfel, pentru candidații din licee, media mediilor la examenul național de bacalaureat 2023 este 7,33, comparativ cu 7,36 în 2022.

Numărul absolvenților cu nota medie mai mare sau egală cu 7,00 este 6 470, în comparație cu 6 864 în 2022, 3 309 candidați au nota medie mai mare sau egală cu 8,00, în comparație cu 3 288 în 2022, 962 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 9,00, în comparație cu 932 în 2022, iar 47 de candidați au nota medie 10, în comparație cu 49 de candidați în sesiunea 2022″, a mai spus instituția.

În perioada 17-24 iulie 2023 va fi organizată sesiunea suplimentară a examenului național de bacalaureat.

Rezultatele preliminare după desfășurarea sesiunii suplimentare vor fi anunțate în centrele de bacalaureat pe 26 iulie, iar rezultatele finale – după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate la data de 31 iulie 2023.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

Număr record de participanți la marșul LGBT de la Budapesta, în ciuda interdicției autorităților

La Budapesta a avut loc, sâmbătă, marșul anual al comunității LGBT, în pofida interdicției impuse de poliție și a opoziției guvernului condus de Viktor Orbán. Organizatorii Pride-ului au anunțat un număr record de participanți în acest an, transmite BBC.

Zeci de mii de oameni au ieșit sâmbătă, 28 iunie, pe străzile Budapestei, fluturând steaguri în culorile curcubeului. Potrivit estimărilor organizatorilor, la marș au participat între 180.000 și 200.000 de persoane.

„Este greu de estimat, pentru că niciodată nu au fost atâția oameni la Pride-ul din Budapesta”, a declarat președinta Budapest Pride, Viktória Radvány.

Cu o zi înainte de marș, Viktor Orbán a amenințat în direct la televiziune cu „consecințe legale” pentru organizatorii și participanții la manifestație. Conform legii, organizatorii riscă până la doi ani de închisoare, iar participanții – amenzi de până la 500 de euro. Cu toate acestea, premierul a declarat că marșul nu va fi dispersat.

La începutul lunii, poliția anunțase că va respecta ordinul guvernului și va interzice desfășurarea marșului. Primarul Budapestei, Gergely Karácsony, a încercat să ocolească legea, afirmând că marșul se va desfășura ca eveniment municipal, care, potrivit lui, nu necesită autorizație.

***

În martie 2025, parlamentul Ungariei a adoptat un proiect de lege care interzice desfășurarea anuală a Pride-ului LGBT. În același timp, deputații au autorizat poliția să folosească sisteme de recunoaștere facială pentru a identifica participanții la proteste neautorizate. Proiectul a fost prezentat în parlament de coaliția de guvernare. 136 de deputați au votat pentru interdicție, iar 27 – împotrivă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: