Serviciul Vamal

Bacul de la Molovata ar putea fi înlocuit. Serebrian: „Banii au fost promiși și contăm că în curând vom avea un feribot nou”

Problema feribotului uzat, care asigură legătura dintre cele două maluri ale Nistrului, între Molovata și Cocieri, ar putea fi soluționată, în curând. Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, spune că achiziționarea unui nou pod plutitor a ajuns pe ultima sută de metri. Potrivit lui, urmează a fi înlăturate doar anumite probleme tehnice, care țin de transportarea noului feribot, pentru ca oamenii să poată beneficia de noua platformă.

„Prima mea vizită a fost în septembrie la Dubăsari. Am vorbit de bacul de la Molovata care este o cale foarte importantă de flux de persoane și mărfuri și știu că am început și studiul de fezabilitate ca să reconstruim acest bac sau să aducem unul nou. Vă rog să ne grăbim. A trecut un an și oamenii așteaptă. Mai ales acum vine iarna. În condiții de iarnă, nu lucrează întotdeauna bacul. Vă rog să accelerăm lucrurile. Este un proiect foarte important pentru oamenii din regiune”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.

De cealaltă parte, șeful de la Reintegrare a dat asigurări că un nou feribot va fi procurat în cel mai scurt timp. Potrivit lui, banii necesari pentru procurarea noului bac au fost identificați, iar studiul de fezabilitate a ajuns pe ultima sută de metri. Au mai rămas doar anumite probleme tehnice, dă asigurări vicepremierul Oleg Serebrian.

„Am fost de 2 ori, la Cocieri și Molovata. Am vorbit și cu administrația bacului. Subiectul a fost abordat și Bruxelles, în timpul recentei mele vizite. Este un proiect prioritar pentru locuitorii de pe platforma Cocieri. Este singurul deseori mijloc de comunicare cu teritoriu controlat de autoritățile constituționale. Banii s-au promis. Studiul de fezabilitate e practic făcut și contăm foarte mult pe faptul că în curând vom avea un feribot nou intre Molovata și Cocieri. Sunt niște probleme tehnice cu privire la transportarea lui, dar asta o să soluționăm pe parcurs”, a declarat Oleg Serebrian.

Potrivit autorităților, actualul pod plutitor, care asigură transportarea pe râul Nistru a locuitorilor și mărfurilor de primă necesitate, are un grad înalt de uzură. Feribotul este vital pentru locuitorii din 6 localități aflate sub controlul autorităților constituționale din platoul Cocieri al raionului Dubăsari.

Întreprinderea de Stat „Bacul Molovata” a fost fondată prin ordinul Ministrului Transporturilor din anul 2000. Activitatea întreprinderii este finanțată în totalitate de la Bugetul de Stat.

Feribotul transportă anual 110 – 120 mii tone de mărfuri și 100 – 110 mii de cetățeni de pe un mal pe altul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Joe Kline/AP Photo

Un adolescent ar fi deschis focul într-o școală primară din SUA: trei elevi și un profesori, uciși

Cel puțin trei copii și un profesor au fost uciși joi, 15 octombrie, într-un atac armat la o școală primară din orașul Bend, statul american Oregon. Informația a fost raportată de poliția locală.

Potrivit CNN, atacatorul este un adolescent de 16 ani. Identitatea acestuia și motivele atacului nu au fost stabilite deocamdată. La momentul incidentului, în școală se aflau, conform datelor preliminare, aproximativ 400 de elevi și 40 de angajați.

Poliția din Bend a anunțat că un profesor și un copil de șapte ani au fost transportați la spital. Numărul exact al răniților nu este cunoscut deocamdată. Atacatorul a ucis un profesor și trei copii cu vârste de cinci, opt și 11 ani.

Oamenii legii investighează circumstanțele în care s-a produs atacul. Potrivit CNN, care citează poliția locală, adolescentul înarmat a fost ucis înainte ca polițiștii să ajungă la fața locului.

Un localnic ar fi văzut cum tânărul înarmat pătrunde în școală și ar fi intervenit pentru a-l opri.

Potrivit CNN, atacul armat din Bend este al 36-lea incident de acest fel înregistrat în școlile din Statele Unite ale Americii de la începutul anului 2026.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: