Максим Андреев, NewsMaker

„Balul absolvenților” anunțat de Ceban la Chișinău: șase rute de troleibuz vor circula până după miezul nopții. Program

Programul a șase rute de troleibuz din Chișinău va fi prelungit în contextul „Balului Absolvenților 2026”, care are loc în seara zilei de 19 iunie. Acestea vor circula până la ora 01:30. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Primăriei Chișinău.

Potrivit autorităților capitalei, programul de circulație al rutelor de troleibuz nr. 2, 3, 10, 22, 24 și 25 va fi prelungit până la ora 01:30, cu un interval de așteptare de circa 15-20 minute.

„Măsura este luată pentru a asigura deplasarea participanților de la evenimentul cultural-artistic „Balul Absolvenților 2026”, care se va desfășura astăzi, începând cu ora 19:00 pe strada Alexei Mateevici, lângă Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău (Turnul de Apă)”, au comunicat reprezentanții Primăriei Chișinău.

Conform Primăriei, troleibuzele vor staționa pe str. A. Pușkin, pe tronsonul cuprins între str. A. Mateevici și str. M Kogălniceanu și vor circula după cum urmează:

  • spre sectorul Botanica (pe traseul rutelor nr.2 și nr. 22);
  • spre sectorul Buiucani (pe traseul rutei nr.3);
  • spre sectorul Râșcani (pe traseul rutei nr.10);
  • spre sectorul Ciocana (pe traseul rutelor nr.12 și nr. 24);
  • spre cartierul „Poșta Veche” (pe traseul rutei nr.25).

Menționăm că, în contextul organizării „Balului Absolvenților”, începând cu seara zilei de 18 iunie, este sistată circulația pe o bandă de pe strada Alexei Mateevici din Chișinău, pe tronsonul cuprins între străzile Pușkin și Bodoni. Pe 19 iunie, începând cu ora 16:00, va fi suspendată circulația rutieră pe ambele sensuri.

***

Amintim că, pe 11 iunie, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat că pe 19 iunie va avea loc „cea mai mare discotecă în aer liber”, dedicată Zilei Absolventului, iar în cadrul acesteia vor fi „cele mai mari focuri de artificii din istoria țării”. 

Anunțul lui Ion Ceban privind „cele mai mari focuri de artificii din istoria țării” a stârnit reacții critice din partea mai multor internauți pe rețelele de socializare. Consiliera PAS în Consiliul Municipal Chișinău, Ana Dabija, a declarat că „toată lumea e nedumerită de acțiunile Primăriei Chișinău”. Între timp, pe online a fost lansată o petiție. Semnatarii au solicitat Primăriei Chișinău să renunțe la focurile de artificii anunțate de Ion Ceban. Primăria Chișinău a declarat că este „nedumerită” de reacțiile apărute. Autoritatea a adăugat că „deja a devenit o tradiție ca toate evenimentele Primăriei să fie criticate de exponenții guvernării” și a lansat un îndemn. 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Prima reacție a Chișinăului, după ce a fost acuzat de Moscova că ar împiedica locuitorii din Transnistria să voteze pentru alegerile din Rusia

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, respinge acuzațiile purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, privind pretinse încercări ale Chișinăului de a împiedica cetățenii ruși din regiunea transnistreană să voteze la alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse. Oficialul a subliniat miercuri, 16 septembrie, că secțiile de votare pe care Moscova intenționează să le deschidă în stânga Nistrului pentru acest scrutin nu au fost autorizate de Chișinău, catalogând demersul drept unul „neprietenos”. Totodată, atât Popșoi, cât și vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, au pus la îndoială cifra de peste 200 000 de cetățeni ruși care ar locui în regiunea transnistreană, invocată de Zaharova, deși au recunoscut că autoritățile moldovene nu dețin date oficiale în acest sens.

Am sugera părții ruse să nu împiedice reintegrarea pașnică a Republicii Moldova și să nu submineze suveranitatea și neutralitatea Republicii Moldova prin păstrarea ilegală a trupelor și munițiilor pe teritoriul suveran al Republicii Moldova din stânga Nistrului. (…) Această practică neprietenoasă nu a fost implementată prima dată. Zeci de ani, aceste scrutine sunt organizate, cu mare regret, în stânga Nistrului împotriva voinței expres enunțate de către autoritățile constituționale de la Chișinău”, a declarat Mihai Popșoi pentru NewsMaker, la Guvern.

Totodată, ministrul de Externe a spus că nu poate nici să confirme, nici să infirme cifra invocată de Maria Zaharova cu privire la numărul de cetățeni ruși care ar locui în regiunea transnistreană. „Dar risc să presupun că calculele părții ruse sunt ușor tendențioase”, a adăugat el.

La rândul său, în cadrul unei conferințe de presă după ședința Guvernului, vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat: „Sunt cifre utilizate pentru acțiuni propagandistice. (…) Cât privește cifra propriu-zisă, ne este dificil să o comentăm. Nu avem acces la baza de date și la datele la care face referință această doamnă. Dacă am face abstracție de la procesele migraționale și am face referință la datele recensământului din 89″… Înțelegem că sunt date foarte învechite, dar credem că componența etnică nu a suferit o schimbare foarte mare. A suferit o schimbare în numărul de cetățeni care locuiesc acolo. La acel moment, peste 40% – 43% – erau de etnie moldoveni, 28% – ucraineni, 26 – ruși și un număr nu foarte mare de alte grupuri etnice”.

Amintim că, în cadrul unui briefing de presă din 15 septembrie, purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, a declarat că Chișinăul nu are dreptul să priveze cetățenii ruși din regiunea transnistreană de posibilitatea de a vota la alegerile pentru Duma de Stat. Ea a mai spus că în regiunea transnistreană ar locui peste 200 000 de ruși.

Afirmațiile vin pe fondul tensiunilor dintre autoritățile ruse și cele moldovenești referitoare la secțiile de votare pentru scrutinul pe care Moscova intenționează să le deschidă în stânga Nistrului. Este vorba despre 16 secții de votare suplimentare, care urmează să fie deschise în regiunea transnistreană, aflată în afara controlului efectiv al autorităților constituționale ale Republicii Moldova.

Anterior, Ministerul Afacerilor Externe a declarat că Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova a coordonat deschiderea unei singure secții de votare la Chișinău. Instituția a menționat că intenția de a deschide secții de votare suplimentare în regiunea transnistreană este inacceptabilă.

Pe 3 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest în legătură cu această intenție.

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse vor avea loc în data de 20 septembrie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: