Balul absolvenților în parcul de distracții al lui Șor? Ministerul Educației interzice participarea elevilor din Găgăuzia

Ministerul Educației și Cercetării interzice participarea elevilor din UTA Găgăuzia la „Balul Absolvenților”, planificat pentru 21 iunie în parcul de distracții „GagauziyaLand” din satul Congaz. Autoritățile avertizează că parcul funcționează fără autorizațiile legale, iar acest lucru pune în pericol sănătatea și siguranța copiilor și a cadrelor didactice. În acest context, ministerul solicită tuturor instituțiilor de învățământ să se abțină de la orice formă de implicare în organizarea sau desfășurarea activităților în locații neautorizate.

„Acest obiectiv nu a fost dat în exploatare în condițiile prevăzute de lege, ceea ce pune în pericol sănătatea și siguranța copiilor și cadrelor didactice. Mai mult, în incinta acestui parc au avut loc deja incidente grave, soldate cu vătămări corporale, care fac în prezent obiectul unor anchete penale. Având în vedere aceste circumstanțe, Ministerul interzice trimiterea elevilor la acest eveniment și solicită tuturor instituțiilor de învățământ să se abțină de la orice formă de implicare în organizarea sau desfășurarea de activități în locații care nu dispun de autorizațiile legale necesare”, precizează Ministerul Educației.

MEC cere tuturor instituțiilor de învățământ să nu se implice în niciun fel în organizarea evenimentului și reamintește că nerespectarea obligațiilor de protecție și siguranță a elevilor atrage răspundere personală, conform legii.

Amintim că, pe 16 mai curent, șapte funcționari publici — inclusiv un primar și adjunctul său — au fost trimiși în judecată, fiind acuzați că au recepționat necorespunzător lucrările de construcție ale parcului de distracții „GagauziyaLand” din Comrat. Potrivit anchetei, la 16 august 2024, comisia de recepție finală ar fi semnat actul de dare în exploatare, deși construcția prezenta abateri tehnice și lipsa unor date esențiale privind siguranța.

În urma acestor neglijențe, la doar câteva zile de la inaugurare, un copil de 10 ani a fost rănit pe una dintre instalațiile parcului și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cei șapte funcționari riscă amenzi și interdicția de a ocupa funcții publice timp de până la cinci ani, dacă vor fi găsiți vinovați.

Reamintim în acest context că parcul „GagauziyaLand” a fost promis de bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, în campania electorală. Construcția sa a fost finanțată de oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat definitiv într-un dosar din frauda bancară. Parcul de distracții a fost inaugurat în august 2024, fără un aviz din partea organelor abilitate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

președinte.md

Grosu respinge speculațiile: Moldova nu va produce drone pentru Ucraina

Președinta Maia Sandu a declarat, pe 8 octombrie, că cea mai mare vulnerabilitatea a Moldovei este spațiul aerian, iar Guvernul lucrează la modificarea legii pentru ca „să putem produce aici, acasă” echipamente. Întrebat dacă la ședința cu ușile închise de la Parlament s-a discutat despre producerea internă a unor sisteme de apărare antiaeriană, speakerul Igor Grosu a spus că subiectul nu a fost abordat, dar a confirmat că Guvernul va veni cu o inițiativă legislativă. Totodată, Grosu a respins speculațiile că Moldova va produce drone pentru Ucraina. Amintim că, în luna iunie curent, Sandu declara că Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare și că Guvernul pregătește modificări legislative pentru a permite parteneriate public-private în industria de apărare.

„Se lucrează pe mai multe dimensiuni. Una dintre dimensiuni este ca să putem produce aici, acasă, și pentru asta Guvernul lucrează la modificarea legii. Cred că, în curând, această lege va fi transmisă în Parlament pentru aprobare. În același timp, din resursele noastre, din resursele partenerilor, procurăm aceste echipamente din exterior, acolo unde reușim să le găsim, pentru că este un rând mare la asemenea echipamente și nu întotdeauna noi suntem în fruntea acestui rând. Dar și astăzi am discutat despre importanța Republicii Moldova, despre faptul că noi suntem totuși într-o zonă mai vulnerabilă și de asta avem nevoie de mai mult sprijin ca să putem să le oferim mai multă protecție cetățenilor”, a declarat Maia Sandu jurnaliștilor la Moldova Security Forum.

În timpul declarațiilor, șefa statului a mai spus că „cea mai mare vulnerabilitate a noastră este spațiul aerian”. „Și aici prioritizăm și investițiile și acțiunile noastre și parteneriatele cu țările prietene”, a adăugat președinta.

Întrebat de jurnaliști dacă la ședința secretă de la Parlament s-a discutat despre necesitatea producerii interne a unor sisteme de apărare antiaeriană, în contextul declarațiilor Maiei Sandu, Grosu a comunicat: „Nu, astăzi nu. O să fie o inițiativă legislativă. O să vină Guvernul cu o astfel de inițiativă legislativă. Știu că se muncește acum în Guvern”.

Solicitat să comenteze speculații precum că Moldova va produce drone pentru Ucraina, Grosu a declarat: „Eu tare aș vrea să le producem pentru noi. Nouă ne trebuie și ne trebuiesc pentru destinații duble. Le folosești atunci când e vorba de situații excepționale, IGSU, în agricultură poți să le folosești”. La precizarea dacă informația nu este adevărată, liderul PAS a insistat: „Nu, evident. De unde? Noi de le-am produce pentru noi”.

***

Amintim că, în luna iunie curent, șefa statului, Maia Sandu, a declarat că Republica Moldova intenționează să dezvolte capacități de producție a dronelor interceptoare pentru combaterea aparatelor care încalcă spațiul aerian național și că, în acest scop, Guvernul pregătește modificări legislative care să permită parteneriate public-private și investiții străine în industria de apărare. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: