Imagine simbol

Banii impozitați de la antreprenorii din Transnistria au început „să curgă” în buget. Suma colectată de la începutul anului

De la începutul anului curent, 95 de companii din raioanele de est au importat mărfuri pe teritoriul Republicii Moldova,  conform noilor prevederi ale Codului vamal. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de Ministerul Finanțelor. Potrivit sursei citate, astfel, în perioada 1-24 ianuarie, în bugetul de stat au ajuns 8,2 milioane lei – bani achitați de agenții economici din regiunea transnistreană sub formă de taxe vamale.

Ministerul Finanțelor a precizat pentru NM că, în anul 2023, scutirile de taxa vamală pentru operatorii economici din raioanele de est au constituit, în total, 685 de milioane de lei.

„Dacă aplicăm tratamentul preferențial pentru operatorii economici din raioanele de est (acordurile de liber schimb) pentru anul 2023 s-ar fi încasat taxa vamala în sumă de 124,8 mil lei. Această taxa ar proveni din mărfurile importate din țările cu care Republica Moldova nu are acorduri de liber schimb”, se arată în răspunsul Ministerului pentru NM, semnat de secretara de stat Olga Golban.

Suplimentar, potrivit sursei citate, pentru mărfurile care cad sub incidența contingentelor, suma totală a taxei vamale neîncasate în anul 2023 a constituit 36,9 mil lei.

Autoritățile planifică pentru 2024 venituri în sumă de 2.478,1 mil lei, bani care urmează a fi acumulați la bugetul de stat inclusiv din taxele achitate de agenții economici din stânga Nistrului, la introducerea mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova.

***

Menționăm că noul Cod vamal al Republicii Moldova, care obligă agenții economici din regiunea transnistreană să plătească taxe vamale la bugetul de stat, a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2024. Până acum, deși companiile din stânga Nistrului erau înregistrate la Chişinău, plăteau taxe vamale la bugetul transnistrean. Schimbarea a provocat nemulțumirea autorităților de la Tiraspol, care acuză Chişinăul că împovărează fiscal companiile transnistrene.

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a dat asigurări anterior că, în pofida presiunilor Tiraspolului, Chișinăul nu va renunța la modificările din Codul vamal. Potrivit autorităților, Tiraspolul va pierde cel puțin 16 milioane de dolari pe an, după modificarea Codului vamal.

Precizăm că, după intrarea în vigoare a Codului vamal, Tiraspolul a anulat prestațiile vamale pentru fermierii din regiunea Dubăsari care locuiesc pe teritoriul controlat de Chișinău, dar ale căror terenuri se află pe teritoriul regiunii nerecunoscute.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker/ foto simbol

Partidul Schimbării, PSRM și independenți: cine a câștigat alegerile locale noi din 1 noiembrie? Rezultate preliminare

În urma alegerilor din 1 noiembrie, patru localități și-au ales primarii din primul tur, potrivit rezultatelor preliminare. Este vorba de candidați ai PSRM, ai „Partidului Schimbării” și doi candidați independenți. În satul Novosiolovca, raionul Taraclia, deși candidatul PSRM, singurul înscris în cursă, a obținut toate voturile (100%), participarea la vot a fost sub pragul necesar pentru validarea scrutinului. La alegerile pentru Consiliul local Tomai, PSRM a acumulat 53,91% din voturi. În ceea ce privește rezultatele referendumului din satul Delacău, 96,11% dintre participanți au votat pentru interzicerea schimbării destinației terenurilor în scopul exploatării resurselor minerale.

Rezultatele referendumului din satul Delacău

În satul Delacău, raionul Anenii-Noi, a avut loc un referendum local de consultare a cetățenilor privind exploatarea resurselor minerale utile din perimetrul intravilanului localității. Localnicii au fost chemați să răspundă cu „DA” sau „NU” la următoarea întrebare: „Susțineți interzicerea schimbării destinației terenurilor din limitele administrative ale satului Delacău în scopul exploatării resurselor minerale pe o distanță mai mică de 1 km de la hotarul perimetrului intravilanului satului Delacău?”.

Conform rezultatelor preliminare, 568 de localnici (96,11%) au votat „DA”, iar 23 (3,89%) au votat „NU”. Potrivit CEC, în cazul referendumului local decizia se consideră adoptată dacă pentru ea au votat majoritatea cetățenilor care au participat la scrutin.

Rezultatele alegerilor locale noi pentru consiliul local al satului Tomai

În satul Tomai, UTA Găgăuzia, locuitorii au ieșit la vot pentru a alege o nouă componență a consiliului local. Conform rezultatelor preliminare, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), unica formațiune politică înscrisă în cursa electorală, a obținut 621 de voturi (53,91%). Aceasta este urmată de candidații independenți Iuri Berber – cu 77 de voturi (6,68%), Igor Topciu – cu 76 de voturi (6,60%), Ivan Nedov – cu 54 de voturi (4,69%) și Fiodor Topciu – cu 50 de voturi (4,34%). În total, la alegeri au participat 14 candidați independenți.

Rezultatele alegerilor locale noi pentru funcția de primar 

Conform rezultatelor preliminare, în orașul Costești, raionul Rîșcani, cele mai multe voturi le-a obținut candidata Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Elona Zuza – 787 (69,83%). Pe locul al doilea s-a clasat candidatul „Partidul Nostru”, iar pe locul al treilea – candidatul Partidului „Democrația Acasă”.

În satul Chirsova, UTA Găgăuzia, cele mai multe voturi le-a obținut candidatul independent Serghei Sapunji – 1 247 (54,50%). În total, în cursa electorală au participat patru candidați independenți.

În satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, cele mai multe voturi le-a obținut candidatul „Partidul Schimbării”, Andrei Arhirii – 413 (70,12%). Acesta a fost urmat de candidata Partidului „Democrația Acasă” și de candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

În satul Cairaclia, raionul Taraclia, cele mai multe voturi le-a obținut candidata independentă Marta Chemencedji – 458 (82,23%). Pe locul al doilea s-a clasat un alt candidat independent, urmat de candidatul PSRM și de un al treilea candidat independent.

În satul Novosiolovca, raionul Taraclia, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Vasili Sacalî, fiind singurul participant la scrutin, a obținut 236 de voturi (100%). Menționăm că, potrivit datelor CEC, la scrutin au participat 236 alegători (22,65%). Comisia a precizat anterior că, în conformitate cu prevederile Codului electoral, alegerile locale noi sunt considerate valabile dacă la ele au participat cel puțin 1/4 din numărul de persoane înscrise în listele electorale. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: