businesslife.today

Belarus: Apelurile de promovare a sancțiunilor împotriva Belarus vor fi pedepsite cu închisoare

Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, a semnat o lege care prevede răspundere penală pentru promovarea sancțiunilor împotriva Belarusului, a cetățenilor și a organizațiilor sale. Anunțul a fost făcut pe 15 decembrie, de către serviciul de presă a lui Lukașenko.

Potrivit legii, dacă sancțiunile vor fi impuse oamenilor de rând, pedeapsa va fi de până la șase ani de închisoare,  pentru apeluri către state străine – până la zece ani. Dacă apelurile vor duce la includerea întreprinderilor în listele de sancțiuni sau dacă acestea au fost săvârșite de un funcționar, pedeapsa poate fi de până la 12 ani închisoare.

Serviciul de presă al lui Lukașenko a numit noua lege „un răspuns adecvat pentru forțele distructive la încercările de a dăuna securității naționale”.

Menționăm că în ultimii ani, SUA și țările din UE au impus în mod repetat sancțiuni împotriva unor cetățeni și organizații din Belarus. În această vară, UE a impus deja un embargo asupra exportului de îngrășăminte de potasiu și produse petroliere din Belarus.

În plus, Uniunea Europeană a închis accesul la piețele sale financiare pentru Belarus, a interzis asigurarea și reasigurarea firmelor și instituțiilor de stat din Belarus și a oprit plățile de la Banca Europeană de Investiții.

Totodată, UE a interzis vânzarea către Belarus a tehnologiilor și echipamentelor care pot fi folosite la interceptarea mesajelor pe internet și alte tipuri de telecomunicații, precum și în sfera militară.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

În Moldova se așteaptă temperaturi caniculare și ploi puternice. Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare

Pe teritoriul Republicii Moldova se așteaptă temperaturi săptămâna viitoare, între 14 și 20 iulie. Cu toate acestea, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, vremea s-ar putea răcori în a doua jumătate a săptămânii, iar în unele regiuni s-ar putea înregistra ploi torențiale cu descărcări electrice.

În nord țării, mercurul din termometre va indica +29°C în timpul zilei, iar noaptea temperatura aerului va coborî până la +17°C. Aici, potrivit prognozelor, se așteaptă ploi puternice miercuri, 16 iulie. Până în weekend, acestea se vor opri.

În raioanele centrale și în Chișinău, săptămâna viitoare sunt așteptate temperaturi de până la 31°C pe timp de zi. Iar în perioada nocturnă valorile termice vor indica aproximativ +18°C. În prima jumătate a săptămânii, meteorologii prognozează cer variabil. Până joi, acesta se va transforma în averse cu descărcări electrice, iar spre weekend cerul se va însenina din nou.

La sud, pe timp de zi, temperaturile vor urca până la +33°C. Noaptea se vor înregistra în jur de +22°C. Conform meteorologilor, în această regiune furtunile și ploile sunt așteptate vineri, 18 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: