hotnews.ro

Belgia, prima țară din UE care interzice țigările electronice de unică folosință: sancțiunea anunțată

Țigările electronice de unică folosinţă, foarte populare în rândul tinerilor pentru că oferă o gamă largă de arome, vor fi interzise în Belgia începând de la 1 ianuarie 2025. Aceasta este prima ţară din Uniunea Europeană care impune o asemenea decizie în ideea de a-i proteja pe tineri, informează Hotnews.ro.

Măsura privind interzicerea țigărilor electronice de unică folosință, care face parte dintr-un program naţional anti-tabac, este în linie cu obiectivul fixat de Uniunea Europeană, ca în 2040 numărul de fumători din blocul comunitar să se reducă până la mai puţin de 5% din populaţie, de la aproximativ 25% în prezent. Unele ţări-membre vor să ajungă mai devreme la acest termen limită.

Dispozitivele de vapat sunt deseori promovate ca fiind mai puţin dăunătoare decât produsele tradiţionale din tutun.

Ele îi atrag în special pe tinerii utilizatori cu ambalajele lor colorate şi promisiunea unor arome care evită mirosul neplăcut de ţigară de pe degete.

Însă ţigările electronice conţin în continuare nicotină, care este extrem de dependentă, şi criticii se tem că ar putea fi o trambulină spre produsele din tutun mai tradiţionale.

Belgia se laudă că a reacţionat rapid la problemele ridicate de ţigările electronice de unică folosinţă, care au apărut pe piaţă în urmă cu cinci ani. Guvernul federal de la Bruxelles a trimis o propunere Comisiei Europene vizând interzicerea ţigărilor electronice de unică folosinţă. Aprobarea executivului comunitar este necesară pentru o interdicţie a comercializării.

La rândul său, Franţa a obţinut şi ea, în septembrie, aprobarea Comisiei Europene pentru o interdicţie similară.

După ce va intra în vigoare, fabricarea, vânzarea sau oferirea gratuită de dispozitive de vapat de unică folosinţă va fi interzisă, iar orice încălcare va fi pedepsită cu o amendă de 100 000 de euro.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: