Belous acceptă să candideze la funcția de primar al Chișinăului din partea PAS: „Orașul are potențial enorm” VIDEO

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a acceptat propunerea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, de a candida din partea formațiunii la alegerile pentru funcția de primar al Chișinăului, programate pentru 2027. Într-un videoclip publicat pe 3 noiembrie, aceasta a spus că a acceptat candidatura cu „un sentiment imens de responsabilitate”. Ea a subliniat că orașul are nevoie de proiecte de infrastructură și de o administrație capabilă să ofere soluții pe termen lung la problemele cu care se confruntă locuitorii.

„Dragi chișinăuieni, am acceptat propunerea echipei PAS de a fi înaintată în calitate de candidat pentru funcția de primar al Chișinăului cu un sentiment imens de responsabilitate. Orașul nostru are un potențial enorm de dezvoltare. Mai mult de jumătate din economia și industria țării sunt concentrate în Chișinău. Fiecare al treilea cetățean moldovean locuiește în Chișinău. (…) Este orașul nostru și este nevoie de noi toți pentru a-l transforma într-o capitală europeană”, a transmis Victoria Belous.

Aceasta a afirmat că în Chișinău au fost realizate „unele lucruri” în ultimii ani, însă există în continuare proiecte importante care trebuie implementate. Printre prioritățile menționate se numără dezvoltarea rețelelor de canalizare și de apeduct, planificarea urbanistică și îmbunătățirea mobilității urbane.

„Chișinăul crește cu o viteză foarte mare. Pe lângă trotuare, parcuri, concerte, trebuie să recunoaștem problemele și să găsim soluții serioase, pe termen lung. (…) Voi contacta oameni cu expertiză, specialiști, pentru a pune bazele unei echipe profesioniste. Voi vorbi cu cât mai mulți dintre dumneavoastră, pentru că locuitorii Chișinăului știu cel mai bine cum trebuie să arate acest oraș. (…) Haideți să fim împreună generația care face proiecte mari, transformaționale pentru orașul nostru și care vor determina cum se va trăi în Chișinău nu în următorii patru ani, ci în următorii 40 de ani”, a declarat ea.

Amintim că, pe 2 noiembrie, Organizația municipală PAS Chișinău a decis, în unanimitate, să susțină candidatura Victoriei Belous la funcția de primar al capitalei.

Alegerile locale ar urma să aibă loc în toamna anului 2027. Mai multe despre strategia PAS pentru Primăria Chișinău, citiți în analiza NewsMaker.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Cetățenii vor putea afla dacă datele lor personale au fost accesate în urma atacului cibernetic. Când va fi disponibilă opțiunea

Cetățenii Republicii Moldova vor putea afla ce date personale le-au fost accesate neautorizat în urma atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din octombrie 2026. Agenția de Guvernare Electronică (AGE) pregătește o funcționalitate care va permite verificarea acestor informații direct în aplicația EVO sau prin depunerea unei petiții.

Potrivit unui comunicat al AGE, noua opțiune va fi disponibilă în aplicația EVO și în cabinetul personal de pe portalul evo.gov.md. Pentru a verifica informațiile, utilizatorii vor trebui să se autentifice cu semnătura electronică. Astfel, fiecare persoană va putea afla dacă datele sale au fost accesate fără autorizație și, după caz, ce informații au fost vizate.

Funcționalitatea va permite consultarea individuală a informațiilor, într-un mediu securizat, fără ca cetățenii să fie nevoiți să depună o solicitare separată.

Persoanele care nu utilizează aplicația EVO vor putea solicita informațiile direct de la AGE, prin depunerea unei petiții. Aceasta poate fi transmisă online, prin platforma edemocratie.gov.md sau la adresa de e-mail [email protected], cu semnătură electronică. De asemenea, petițiile pot fi expediate prin poștă sau depuse personal la sediul instituției, cu semnătură olografă.

AGE a anunțat că noua funcționalitate din EVO ar urma să fie disponibilă începând cu 27 noiembrie. Petițiile depuse de cetățeni vor fi examinate în termenele prevăzute de lege, iar răspunsurile vor include informațiile validate la momentul comunicării. Acestea vor putea fi completate ulterior, pe măsură ce verificările vor fi finalizate.

În paralel, AGE, Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică continuă verificarea și consolidarea informațiilor privind datele extrase neautorizat.

Amintim că în urma atacului cibernetic din octombrie asupra sistemelor publice au fost accesate datele personale ale circa 450 000 de cetățeni, față de 750 000, cât se estima inițial. Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri.

Autoritățile dau asigurări că atacatorii nu au obținut acces la conturile bancare ale cetățenilor, însă au avertizat că informațiile extrase ar putea fi combinate și folosite în tentative de înșelăciune.

Pe 30 octombrie, Procuratura Generală a precizat pentru NM că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: