PAS Chișinău își anunță susținerea pentru candidatura Victoriei Belous la alegerile din 2027

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, ar putea candida la alegerile pentru funcția de primar al capitalei. Organizația municipală PAS Chișinău și-a exprimat luni, 2 noiembrie, susținerea pentru o eventuală candidatură a acesteia la alegerile locale din 2027.

„Organizația Municipală PAS Chișinău și-a exprimat astăzi susținerea unanimă pentru intenția Victoriei Belous de a candida la funcția de Primar General al municipiului Chișinău, la alegerile locale din 2027. (…) Chișinăul are cel mai mare buget din țară și un potențial enorm de dezvoltare. Orașul are nevoie de o administrație cu viziune, care gestionează corect banul public, atrage fonduri europene și face proiectele mari de care chișinăuienii au nevoie pentru următoarele decenii”, a transmis organizația formațiunii.

Victoria Belous, în vârstă de 42 de ani, este juristă de profesie.

Belous și-a început cariera în 2007, în calitate de inspectoare fiscală. După 17 ani de activitate în sistemul fiscal, a ajuns directoare adjunctă a Serviciului Fiscal de Stat. În august 2024, a preluat pentru prima dată conducerea Ministerului Finanțelor, funcție pe care a deținut-o până în octombrie 2025. Ulterior, a devenit deputată și membră a Comisiei economie, buget și finanțe. Din iulie 2026, aceasta a revenit la conducerea Ministerului Finanțelor.

Victoria Belous, în vârstă de 42 de ani, este juristă de profesie.

Aceasta și-a început cariera în 2007, în calitate de inspectoare fiscală. După 17 ani de activitate în sistemul fiscal, a devenit directoare adjunctă a Serviciului Fiscal de Stat.

În august 2024, Belous a devenit pentru prima dată ministră a Finanțelor, funcție pe care a deținut-o până în octombrie 2025. Ulterior, a devenit deputată și membră a Comisiei economie, buget și finanțe. În iulie 2026, aceasta a revenit la conducerea Ministerului Finanțelor.

Amintim că, pe 12 octombrie, liderul PAS și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că formațiunea își va prezenta „foarte curând” candidatul la funcția de primar al municipiului Chișinău, după retragerea lui Alexandru Vornicu. Grosu nu a exclus că partidul ar putea alege dintre trei actuali miniștri: Gheorghe Hajder, Vladimir Bolea și Victoria Belous.

Pe 27 octombrie, Victoria Belous a confirmat că se află pe lista potențialilor candidați ai Partidului Acțiune și Solidaritate la alegerile pentru funcția de primar al Chișinăului. Oficiala a spus că preluarea acestei responsabilități „nu este o provocare imposibilă”.

Alegerile locale ar urma să aibă loc în toamna anului 2027. Mai multe despre strategia PAS pentru Primăria Chișinău, citiți în analiza NewsMaker.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu o felicită pe Iliana Iotova pentru victoria în alegerile prezidențiale din Bulgaria

Președinta Maia Sandu a felicitat-o pe Iliana Iotova pentru alegerea în funcția de președintă a Bulgariei. Într-un mesaj publicat pe X, șefa statului și-a exprimat dorința de a colabora cu aceasta pentru securitatea și prosperitatea regiunii.

„Felicitări Ilianei Iotova pentru alegerea în funcția de președintă a Bulgariei. Moldova prețuiește legăturile dintre popoarele noastre și sprijinul Bulgariei pentru parcursul nostru european. Aștept cu interes să lucrăm împreună pentru securitatea și prosperitatea regiunii noastre comune”, a scris președinta Maia Sandu pe X.

Reamintim că Iliana Iotova a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, desfășurat pe 1 noiembrie, în fața fostului premier interimar Andrei Ghiurov. Ea devine astfel prima femeie aleasă în funcția de președinte al țării, scrie AP News.

Fostă jurnalistă și eurodeputată, Iotova a fost aleasă vicepreședintă alături de Rumen Radev în 2016 și 2021. Ea a preluat conducerea statului pe 23 ianuarie 2026, după demisia acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: