Beneficiarii celor 3000 de lei ar putea primi recipise cu un text special. Gavrilița: „Trebuie să fie clar că banii vin de la Guvern”

Beneficiarii celor 3 mii de lei promiși de Guvern în contextul crizei energetice ar urma să ridice banii în două tranșe. Odată cu banii, însă, angajații ar putea să primească și o recipisă, cu un text „special”. „Trebuie să fie clar că banii vin de la Guvern”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița astăzi, 7 septembrie, în debutul ședinței Executivului. Șefa Guvernului cere, în context, o mai bună comunicare pe marginea acestui subiect, așa încât poporul să înțeleagă din partea cui vor veni banii, dar și în ce scop vor fi acordați.   

„Această creștere nu este una obișnuită, stipulată în lege. Este o creștere extraordinară, menită să ajute oamenii în această perioadă complicată. În al doilea rând, ajutorul unic de 3000 de lei va fi oferit în două tranșe, din bugetul de stat, chiar și pentru angajații autorităților publice locale și nu va depinde de veniturile proprii ale localității”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.

Potrivit premierului, Ministerul Finanțelor urmează să elaboreze, pentru anul 2023, nouă „abordare” de salarizare în sectorul public, care să rezolve inechitățile din legea actuală. Natalia Gavrilița precizează că, în această nouă abordare, urmează a fi pus accentul și pe performanța instituțională, astfel încât autoritățile care se reorganizează, care demonstrează o anumită performanță, lucrează mai bine, să poată plăti și salarii mai mari.

„Vă rog să ne gândim care ar putea fi cea mai eficientă comunicare cu oamenii despre acest ajutor. De exemplu, am putea să scriem un text simplu pe spatele recipisei, atunci când persoanele primesc aceste plăți excepționale. Trebuie să fie clar că ele vin de la Guvern, care este scopul lor – să ajute în perioada de iarnă, în contextul pierderii puterii de cumpărare. Să fie foarte clar cum aceste plăți se integrează în politica guvernului”, a conchis Gavrilița.

Amintim că prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a promis, în cadrul unei întrevederi cu membrii Congresul Autorităților Locale din Moldova din 6 septembrie, creșteri salariale în sectorul bugetar, din această toamnă. Premierul spune că pe parcursul lunii Executivul va prezenta un șir de măsuri, pe care le numește „extraordinare”, care vor veni să susțină majorările salariale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

photos.casata.md

Aqua park-ul din Sociteni, verificat după incidentul cu fetița aflată la un pas de înec: ce nereguli au fost depistate

Aqua park-ul din Sociteni, unde o fetiță a fost la un pas de înec după ce părul i-a fost prins în sistemul de filtrare al piscinei, a fost verificat de inspectorii Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC). Controlul a scos la iveală mai multe încălcări, inclusiv lipsa panourilor de avertizare și a informațiilor despre riscurile pentru vizitatori.

Potrivit unui comunicat al ISSPNPC, controlul inopinat a fost dispus imediat după incident, pentru verificarea respectării cerințelor legale privind siguranța serviciilor prestate consumatorilor.

Inspectorii au verificat condițiile de prestare a serviciilor, funcționarea instalațiilor și echipamentelor, precum și modul în care vizitatorii sunt informați despre eventualele riscuri.

În urma verificărilor, au fost constatate mai multe încălcări. Printre acestea se numără lipsa panourilor de avertizare privind pericolele la echipamentele de agrement acvatic, dar și lipsa instrucțiunilor de utilizare și protecție pentru consumatori.

De asemenea, inspectorii au depistat deficiențe privind informarea vizitatorilor despre serviciile oferite și riscurile asociate, pentru care agentul economic a fost sancționat contravențional.

ISSPNPC precizează că au fost identificate și alte neconformități care nu țin de competența instituției, acestea fiind transmise autorităților responsabile.

Inspectoratul anunță că va monitoriza procesul de remediere a deficiențelor și conformarea operatorului economic cu prevederile legale.

Incidentul de la aqua park-ul din Sociteni a avut loc la sfârșitul lunii iunie, când o fetiță a rămas blocată sub apă după ce părul i-ar fi fost aspirat de sistemul de filtrare al piscinei. Potrivit martorilor oculari, copila a fost scoasă din bazin de salvatori, în stare inconștientă, și transportată la spital.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: