g4media.ro

Ministrul român al Apărării confirmă: Bucăți dintr-o dronă care ar fi atacat Ucraina, găsite pe teritoriul României. Măsurile luate de București

Bucăți dintr-o dronă au fost găsite pe teritoriul României, care este stat membru al NATO. Informația a fost confirmată de ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, scrie G4media. Între timp, autoritățile de la București au anunțat că au dispus măsuri suplimentare pentru a securiza spațiul aerian al țării, în timp ce echipele de investigație au ridicat probe de la fața locului pentru a face analize, astfel încât să se stabilească proveniența bucăților de drone și când acestea au ajuns în România.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării al României, Constantin Spînu, „mai multe elemente care pot fi asimilate unor elemente de dronă” au fost descoperite marți seara, pe malul românesc al Dunării, în apropierea localității Ceatalchioi. Spînu a precizat în acest context că „au fost stabilite măsuri de întărire a capacității tehnice de monitorizare și de securizare a spațiului aerian”.

„Au fost ridicate probe și în urma analizelor vom pute stabili proveniența și când au ajuns. La acest moment nu putem face legătură între atacuri recente sau mai vechi. Și anul trecut am avut o situație când resturile unei drone au fost descoperite pe malul românesc al Dunării”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării al României, Constantin Spînu.

„Este important să întărim și noi misiunile de vigilență. Echipamentele pe care le folosim rămân în continuare funcționale și în fază de precauție și de atenție crescută. (…) Nu s-a pus problema (evacuării), pentru că nu sunt elemente care să genereze pericolul ca astfel de bucăți să reprezinte o amenințare”, a declarat la rândul său ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, care se află la fața locului.

De menționat că Ucraina a raportat că în noaptea de 4 septembrie, în timpul unui atac rusesc în zona portului Ismail, drone rusești ar fi căzut și ar fi explodat pe teritoriul României. Ministerul Apărării din România a negat atunci această informație.

După ce partea română a infirmat informația, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a asigurat că Ucraina are dovezi ale căderii unei drone pe teritoriul României. „Cred că în acest caz particular, ei (nr. red: România) studiază acum toate aspectele a ceea ce sa întâmplat. Este inutil să negi că ceva a căzut acolo. Și afirmăm cu autoritate, cu dovezi, că au fost drone Shahed. Avem dovezi fotografice că ceva a căzut acolo”, a spus Kuleba, menționând că „în general, există tendințe de a rezista la escaladarea interpretării anumitor evenimente de către parteneri, pentru a nu fi implicat într-un conflict direct”.

Ulterior, pe 5 septembrie, și președintele României, Klaus Iohannis a infirmat declarațiile Ucrainei. Iohannis a declarat că „nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România”, dar că sunt atacuri foarte aproape de granița româno-ucraineană. „Suntem alerți, suntem atenți și suntem în cadrul NATO foarte bine apărați”, a subliniat președintele român.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Funcționar din Primăria Durlești, reținut după ce a provocat un accident: se afla în stare de ebrietate (VIDEO)

Un funcționar din cadrul Primăriei Durlești a fost reținut în seara zilei de 21 august, după ce a provocat un accident rutier în localitate, în timp ce se afla în stare de ebrietate. Bărbatul deține o funcție de demnitate publică în cadrul primăriei din aceiași localitate. Informațiile au fost confirmate de Inspectoratul General de Poliție (IGP).

Conform IGP, preliminar, un automobil de marca Audi, condus de un bărbat în vârstă de 26 de ani, a tamponat o Toyota parcată.

Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat o concentrație de 1,15 mg/l alcool în aerul expirat.

Polițiștii au stabilit că bărbatul deține o funcție publică în cadrul Primăriei Durlești. Totodată, cu o zi înainte de producerea accidentului, acesta a fost documentat de polițiștii din Chișinău pentru consum de băuturi alcoolice în loc public, însoțit de manifestări huliganice.

Automobilul Audi a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Conform informațiilor din spațiul public, șoferul vizat ar fi Tudor Bucșan, consilier independent din Durlești. Acesta a fost surprins consumând whisky la ședința Consiliului Local din 21 august.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: