chișinău.md

Bucureștiul va dona 846 mii de euro pentru lucrările de reabilitare a Parcului „Alunelul” din Chișinău

Consiliul Municipal Chișinău a aprobat în ședința din 4 august acceptarea donației în valoare de 846 mii de euro din partea Primăriei sectorului 6 al municipiului București, pentru lucrările de reabilitare a Parcului „Alunelul” din sectorul Buiucani.

Pretorul sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc, a informat consilierii municipali că Acordul de parteneriat dintre părți a fost semnat în decembrie 2019, iar Consiliul local al Primăriei sectorului 6 al municipiului București a aprobat, săptămâna trecută, alocarea acestor resurse financiare către Pretura Buiucani, cu destinația restaurarea parcului „Alunelul”.

Reabilitarea spațiului public prevede construcția unei fântâni arteziene, instalarea iluminatului nocturn decorativ, precum și a sistemului de irigare a gazonului, amenajarea unui teatru de vară, a terenurilor de joacă și sport, dar și mobilier urban.

Valoarea totală a proiectului de reconstrucție a parcului de la Buiucani este de 948 mii de euro, restul sumei fiind alocată din bugetul municipal.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

23 mai la BITEI 2026: Fragilitatea adevărului și codul interior al onoarei, în două spectacole remarcabile

Ziua de 23 mai începe la Artcor, la ora 11:00, cu un atelier susținut de Matei Vișniec, dedicat temei „Dramaturgia și tema războiului”, urmat de o lansare de carte. Evenimentul oferă publicului ocazia de a intra în dialog direct cu unul dintre cei mai importanți dramaturgi contemporani și de a explora relația dintre literatură și marile traume ale istoriei. Participarea este gratuită, în baza înregistrării prealabile prin formular.

Completează formularul de înscriere: https://forms.gle/scQC3WHqZYm81V1G8
Locurile sunt limitate.

La ora 17:00, pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”, publicul este invitat la spectacolul „Cioburi de oglindă”, prezentat de Teatrul Evreiesc de Stat din București, România.

Construit ca o experiență poetică și colectivă, spectacolul explorează fragilitatea percepției de sine și imposibilitatea de a reconstrui un adevăr fragmentat. Prin texte clasice și o interpretare sensibilă, „Cioburi de oglindă” devine o reflecție asupra identității și a modului în care realitatea se sparge în multiple fațete, uneori incomode, alteori revelatoare.

Spectacolul beneficiază de o distribuție de excepție, în frunte cu Maia Morgenstern, și este prezentat în limba română.

Bilete disponibile – https://iticket.md/event/bitei-2026-cioburi-de-oglinda-shards-of-glass

Seara continuă la ora 20:00, la „Teatrul Național „Eugène Ionesco”, cu spectacolul „Hagakure”, creat și interpretat de artistul japonez Katsumi Sakakura, fondatorul companiei ORIENTARHYTHM.

Inspirat din scrierile lui Yamamoto Tsunetomo, spectacolul propune o incursiune intensă în universul interior al unui samurai aflat la finalul vieții. Prins între trecut și prezent, între onoare și frică, personajul se confruntă cu propriul demon interior, într-o reflecție profundă asupra sensului existenței și a ideii că „drumul samuraiului se află în moarte”.

Spectacolul este prezentat în limba japoneză, cu supratitrare în limba română.

Bilete disponibile –  https://iticket.md/event/bitei-2026-hagakure-uab

Programul complet al festivalului – https://bitei.eu/program/ 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: