facebook.com/dodon.igor

Bugetarii ar putea să rămână acasă până pe 4 mai, iar ieșirile în parc ar putea fi permise. Ce mai propune Dodon

Președintele țării, Igor Dodon a venit cu un șir de propuneri pentru Comisia Situații Excepționale, pe care le-a prezentat în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, 24 aprilie. 

Astfel, Dodon propune ca bugetarii să rămână acasă până pe data de 4 mai. Excepție fac parte „instituțiile de stat care urmează să ofere servicii populației”.

„În ceea ce ține de întoarcerea masivă a bugetarilor, noi considerăm că este prematur ca săptămâna viitoare autoritățile să scoată aceste restricții”, a declarat Dodon.

De asemenea, șeful statului a propus ca începând de luni, 27 aprilie să fie permisă ieșirea în parcuri, însă cu respectare distanței sociale și în grupuri nu mai mari de trei persoane. Excepție fac parte terenurile de joacă și cele de sport.

Totodată, Dodon a propus ca unitățile comerciale nealimentare de toate tipurile să poată activa începând de luni, 27 aprilie. Excepție fac parte piețele și centrele comerciale.

„În ceea ce ține de HoReCa, specialiștii spun că este prematur să scoatem restricțiile începând cu săptămâna viitoare”, a spus Dodon.

Precizăm că până în prezent, în Republica Moldova au fost confirmate 3110 cazuri de infectare cu coronavirus.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Rusia va ști secretele Moldovei?/ Sandu, despre „războiul cognitiv”/ Gaidarji, respins din cursa APG

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Sandu: Moldova, pregătită pentru un nou val de refugiați
— Moldova Security Forum: țara noastră, în prima linie a securității regionale
— Sandu: războiul cognitiv, cea mai mare amenințare la următoarele alegeri
— Noua structură a armatei, votată de Parlament cu ușile închise
— Gaidarji, respins din cursa pentru Adunarea Populară a Găgăuziei
— 71 de candidați înregistrați pentru alegerile din APG
— Câtă încredere au moldovenii în presă?
— MAE respinge acuzațiile Rusiei despre un „hub militar”
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: