Андрей Мардарь / NewsMaker

Câine lovit și înjunghiat la Florești: Instanța a considerat prea blândă amenda de 40 000 de lei. Dosarul va fi reluat

Instanța a dispus reluarea investigațiilor în cazul unui bărbat din Florești acuzat că a agresat un câine fără stăpân, după ce animalul a intrat pe terasa unei cafenele. Decizia a fost luată de judecătoarea Daniela Devder, care a considerat că pedeapsa solicitată de procuror – o amendă de 40 000 de lei – este insuficientă. Anunțul a fost făcut de activistul Carl Luganov, care urmărește cazul, vineri, 18 septembrie, pe Facebook.

După finalizarea anchetei, procurorul a solicitat aplicarea unei amenzi de 40 000 de lei, iar cauza a fost trimisă în instanță.

Potrivit lui Luganov, în cadrul examinării cauzei, judecătoarea Daniela Devder a respins solicitarea procurorului și a dispus reluarea investigațiilor. Activistul susține că, în motivarea deciziei, instanța a apreciat că amenda propusă ar reprezenta o sancțiune prea blândă în raport cu circumstanțele faptei.

Printre aspectele menționate s-ar număra faptul că agresiunea ar fi avut loc într-un loc public, în prezența copiilor, precum și caracterul repetat al violenței.

Cazul de maltratare a animalului a avut loc în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, pe terasa unui local din orașul Florești. Un bărbat a lovit câinele în cap, apoi l-a înjunghiat, susținând că animalul i-ar fi atacat anterior copilul, scrie Ziar.md. Câinele, pe nume Simion, a fost transferat la o clinică veterinară din Bălți.

În mai multe postări publicate pe Facebook, locuitorii orașului Florești susțin că animalul era bine cunoscut și inofensiv. Aceștia afirmă, de asemenea, că martorii ar fi negat faptul că patrupedul l-ar fi atacat pe copil.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PSRM

PSRM acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Găgăuz din alegeri. Reacția partidului de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Fiodor Găgăuz din cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Socialiștii susțin că mai multe conturi anonime de TikTok ar fi folosite pentru a crea impresia că echipa candidatului desfășoară agitație electorală ilegală. Solicitată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile drept „aberații”.

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, rețeaua de conturi ar crea artificial aparența unor încălcări comise de echipa electorală a lui Găgăuz. În paralel, susțin socialiștii, ar fi răspândite informații false pentru a-l discredita pe candidat.

Formațiunea califică situația drept o provocare premeditată și afirmă că PAS s-ar teme de echipa socialiștilor din Găgăuzia.

PSRM anunță că a sesizat Comisia Electorală Centrală și neagă orice legătură cu respectivele conturi, inclusiv finanțarea activității lor. Totodată, potrivit partidului, Fiodor Găgăuz a depus o plângere la poliție.

Socialiștii le cer observatorilor internaționali, inclusiv reprezentanților OSCE, să urmărească situația și să prevină eventuale presiuni asupra candidatului.

Acuzațiile vin după ce comunitatea de experți WatchDog a semnalat că peste 20 de conturi de TikTok care distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, unele conturi au fost create chiar pe 16 octombrie, în ziua lansării acestuia în campania electorală.

Găgăuz a respins anterior orice legătură cu aceste pagini și cu persoanele care le administrează. Candidatul a numit situația „o provocare bine pusă la punct”, menită să îl discrediteze, și a cerut organelor de drept să investigheze cine se află în spatele conturilor. Ulterior, el a anunțat că a depus și o plângere oficială la Poliție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: