Cartela Prepay Moldtelecom e pur și simplu WOW. Prepay Nelimitat? DA!

Savurează vara la maxim! Fă-ți de cap cum vrei pentru că acum ai cele mai tari opțiuni și la prepay, cu un conținut mega generos până la nelimitat!

Alege opțiunea Fly Prepay 100 și ai net mobil nelimitat, minute nelimitat în rețeaua mobilă și fixă Moldtelecom, și 300 minute naționale.

Noua Cartelă Prepay Moldtelecom e pur și simplu WOW!

Iar dacă încă nu ai Cartela Prepay Moldtelecom, cumpăr-o acum la doar 39 de lei și primește, la activarea cartelei, cel mai tare Bonus de bun venit: 300 minute naționale, 30 GB și  Rețele sociale – ne-li-mi-tat! Toate valabile timp de 30 de zile!

Cel mai generos bonus de reîncarcare! Valabil 30 zile!

Și asta nu este tot! Pentru că meriți tot ce e mai bun, am creat pentru tine bonusuri de reîncărcare și mai avantajoase. La doar 50 de lei, timp de 30 de zile te bucuri de 150 minute în rețeaua mobilă și fixă Moldtelcom, 150 minute naționale, 10 GB și, desigur, Rețele sociale nelimitat!

Ce mai aștepți? Cumpără Cartela Prepay Moldtelecom, disponibilă oriunde în țară. Click aici pentru a găsi cea mai apropiată locație pentru tine.

Și nu uita! Poți activa opțiunea ta preferată prin aplicația MyMoldtelecom sau formând *200#.

Moldtelecom – Un singur operator pentru a le face pe toate

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cine este Tatiana Zalevskaia, noua președintă a legislativului de la Tiraspol. Îl va înlocui pe Krasnoselski?

Pe 3 decembrie, Sovietul Suprem al regiunii transnistrene – nerecunoscut internațional – s-a reunit în prima ședință a legislaturii a VIII-a, în cadrul căreia au fost confirmate mandatele noilor deputați și a fost desemnată conducerea legislativului local. Tatiana Zalevskaia, deputată în circumscripția nr. 19 „Krasnianski”, raionul Slobozia, a fost aleasă în unanimitate în funcția de președintă a parlamentului nerecunoscut de la Tiraspol.

Zalevskaia, în vârstă de 32 de ani, a condus în ultimii cinci ani Consiliul raional și orășenesc Slobozia. În declarațiile de după ședință, aceasta a declarat că principalul obiectiv al noii legislaturi este „munca de echipă unită”, menită să contribuie la dezvoltarea regiunii.

„Sarcina noastră principală este să lucrăm pentru binele oamenilor noștri, să continuăm să facem totul pentru ca republica noastră să se dezvolte. Și, desigur, trebuie să facem acest lucru ca o echipă unită. Consider că Sovietul Suprem trebuie să fie unit. Corpul de deputați lucrează în comun cu Guvernu”, a spus Zalevskaia, precizând că planurile strategice vor fi definite după formarea prezidiului.

Cine este Tatiana Zalevskaia

Originară din satul Corotna, raionul Slobozia, Zalevskaia a absolvit gimnaziul cu medalie de aur, potrivit CV-ului publicat pe pagina Sovietului suprem. Și-a făcut studiile de licență, master și doctorat la Moscova, specializându-se în administrație publică și sociologia managementului. Deține titlul academic de candidat în științe sociologice.

A activat ca decan și șefă de catedră la Universitatea de Stat din Tiraspol  și este autoare a unor cercetări privind parteneriatul public–privat în agricultură, cu accent pe Rusia și regiunea transnistreană. Este deținătoarea mai multor distincții oferite de conducerea regiunii și de Sovietul Suprem. Este căsătorită.

Zalevskaia a fost aleasă pentru prima dată în structuri reprezentative în 2020, în Sovietul deputaților poporului din raionul și orașul Slobozia. Pe 17 decembrie 2020 a devenit președinta acestuia. Ea a candidat la alegerile din 30 noiembrie 2025 – nerecunoscute – și a câștigat mandatul de deputat în așa-numitul Soviet Suprem. Trei zile mai târziu, adică pe 3 decembrie, a fost aleasă președinta legislativului local.

Conducerea noului „parlament” de la Tiraspol

În funcțiile de vicepreședinți ai Sovietului Suprem au fost aleși Galina Antiufeeva și Alexandr Korșunov.

A doua ședință plenară a legislaturii va avea loc pe 9 decembrie, când urmează să fie aprobată structura Aparatului Sovietului Suprem, precum și componența noilor comisii și comitete parlamentare.

Zalevskaia îl va înlocui pe Krasnoselski?

Pe 13 decembrie 2026, în regiunea transnistreană vor avea loc alegeri prezidențiale. Actualul lider, Vadim Krasnoselski, nu mai poate candida, întrucât își încheie al doilea mandat consecutiv. Începând cu anul 2011 – când Evgheni Șevciuk a câștigat scrutinul și a încheiat cei 20 de ani de conducere ai lui Igor Smirnov – în regiunea transnistreană pare să se fi conturat o „tradiție”: președintele republicii nerecunoscute este ales dintre speakerii Sovietului Suprem. Astfel a ajuns în funcție atât Șevciuk, cât și Krasnoselski. Dacă această regulă nescrisă se va confirma și la următorul scrutin, iar Tatiana Zalevskaia îi va succeda lui Krasnoselski, rămâne de văzut.

NewsMaker a explicat cum s-au desfășurat alegerile pentru Sovietul Suprem în care, în majoritatea circumscripțiilor, a existat un singur candidat și ce semnificație are acest scrutin pentru regiunea transnistreană, pentru Republica Moldova, pentru procesul de reintegrare, pentru parcursul de aderare la Uniunea Europeană și pentru securitatea regională – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
screenshot

Premierul Munteanu: Vom reduce salariile la câteva poziții de funcționari publici

Premierul Alexandru Munteanu a declarat că salariile unor poziții de funcționari publici vor fi reduse. Potrivit oficialului, salarizările acestora sunt exagerate. „Este vorba de salarizări la câteva agenții”, a precizat Munteanu, adăugând să se va reveni la acest subiect.

„Am auzit și doleanțele populației cât privește salarizarea funcționarilor publici. În unele cazuri, vom reduce aceste salarii, care nu ne par juste. Vom reveni cu siguranță la salarizarea buge­ta­rilor, a profesorilor, a polițiștilor, a medicilor, a funcționarilor și tuturor celor care muncesc cinstit”, a spus premierul.

Întrebat în ce domenii vor fi reduse salariile, Alexandru Munteanu a declarat: „Salariile nu vor fi reduse. Eu m-am referit doar la câteva poziții de funcționari publici, care, după părerea noastră, au salarizări, pachete, exagerate. (…) Este vorba de salarizări la câteva agenții, care ni se par exagerate”.

Declarațiile au fost făcute în timpul unei conferințe de presă pe 4 decembrie, desfășurată înainte de ședința extraordinară a Guvernului, în cadrul căreia premierul a abordat subiectul bugetului pentru anul 2026.

***

Amintim că, în luna octombrie, și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, declara că salariile din unele instituții de stat sunt exagerate. Șefa statului menționa că există funcții pentru care, altfel decât printr-un salariu competitiv față de sectorul privat, nu poți atrage specialiști foarte buni. „Pentru celelalte, cred trebuie să fie o echitate. Nu zic că trebuie să coboare toți la nivelul de 20 000 de lei pe lună”, menționa președinta. Maia Sandu mai declara că a discutat subiectul cu reprezentanții formațiunii de guvernământ și că „trebuie să se facă o analiză și să se corecteze anumite salarii care sunt exagerate”.

SIS modifică lista suspecților de terorism: numele președintelui interimar al Siriei, eliminat

La aproape o lună după ce numele președintelui interimar al Siriei, Ahmad Hussain Al-Sharaa, a fost introdus în lista persoanelor suspectate de activități teroriste și de proliferare a armelor de distrugere în masă, SIS a revenit asupra deciziei. Directorul instituției, Alexandru Musteață, a dispus eliminarea acestuia din listă, printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial pe 3 decembrie.

Modificarea a fost aprobată prin Ordinul directorului SIS nr. 80 din 21 noiembrie 2025, publicat în Monitorul Oficial pe 3 decembrie. Prin acest act, poziția 149 din lista anexată Ordinului SIS nr. 69/2024 a fost abrogată.

Numele lui Ahmad Hussain Al-Sharaa fusese introdus în listă și publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova pe 7 noiembrie 2025.

Reamintim, Ahmad al-Sharaa a fost desemnat președinte interimar al Siriei în urma ofensivei rebele care l-a răsturnat pe Bashar al-Assad în decembrie 2024, punând capăt unui război civil de 13 ani.

Al-Sharaa a figurat și pe lista sancțiunile ONU pentru rolul său de lider al grupării islamiste Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fostă afiliată Al-Qaida. Acestea au fost ridicate, însă, pe 6 noiembrie, înainte de vizita sa în SUA.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Tudor Mardei | NewsMaker

VIDEO Guvernul, în ședință extraordinară. Premierul Alexandru Munteanu face declarații pentru presă

Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, face declarații înainte de ședința extraordinară a Guvernului, care începe pe 4 decembrie, la ora 10:00. Potrivit reprezentanților Guvernului, premierul se va referi la bugetul pentru anul 2026.

Menționăm că Guvernul s-a întrunit în ședință și pe 3 decembrie. Pe 4 decembrie, cabinetul de miniștri are pe ordinea de zi patru subiecte: proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2026; Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2026; Proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2026; și proiectul de dispoziție a Guvernului cu privire la instituirea Comisiei de licitații pentru organizarea și desfășurarea licitației pentru oferirea statutului de producător eligibil mare în perioada 2025-2026.

oficial.md/foto simbol

Se pregăteau dezordini în masă în Moldova? Peste 50 de percheziții în toată țara

Peste 50 de percheziții au loc pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), perchezițiile se desfășoară într-o cauză penală inițiată pentru pregătirea unor acțiuni de destabilizare și dezordini în masă, inclusiv legate de deplasările și instruirile efectuate în Serbia, în vara-toamna acestui an.

Perchezițiile sunt efectuate de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații al IGP, de procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, precum și de Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”.

Potrivit IGP, la această oră au loc peste 50 de percheziții pe întreg teritoriul țării, în cadrul unei cauze penale inițiate pentru pregătirea unor acțiuni de destabilizare și dezordini în masă în Republica Moldova, inclusiv legate de deplasările și instruirile efectuate în Serbia, în vara-toamna acestui an.

Amintim că, pe 22 septembrie 2025, 74 de persoane, instruite în Serbia pentru a provoca dezordini în masă în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie, au fost reținute în Republica Moldova. Înainte de aceasta au fost efectuate 250 de percheziții în nordul, centrul și sudul țării. Oamenii legii susțineau că în spatele operațiunii s-ar afla serviciile speciale ruse, iar cei vizați au legături atât cu partide politice din Republica Moldova, cât și cu grupări criminale.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: