Casa Albă califică drept „profund îngrijorătoare” informațiile despre planul Kremlinului de destabilizare a R. Moldova
Full Article 2 minutes read

Casa Albă califică drept „profund îngrijorătoare” informațiile despre planul Kremlinului de destabilizare a R. Moldova

Casa Albă consideră că informațiile despre planul Rusiei de a destabiliza situația politică din Republica Moldova sunt „profund îngrijorătoare”. Declarația a fost făcută de către John Kirby, purtătorul de cuvânt al președintelui SUA.

Oficialul a american a menționat că informația nu a fost încă confirmată din surse independente, însă provoacă îngrijorare.

„Cu siguranță că nu iese din tiparele comportamentului Rusiei și noi suntem ferm alături de guvernul Moldovei și poporul Moldovei”, a menționat Jon Kirby, citat de Reuters.

Amintim că președinta Republicii Moldova Maia Sandu a vorbit în cadrul unui briefing despre planurile Federației Ruse de destabilizare a Republicii Moldova și cum acționează instituțiile statului în vederea asigurării securității țării. Șefa statului a spus că au fost recepționate documente de la partenerii noștri ucraineni, care presupun organizarea mai multor activități subversive.

Prin acțiuni violente, mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții, ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău. Documentele recepționate de la partenerii noștri ucraineni demonstrează o bună documentare a locațiilor și aspectelor logistice pentru organizarea acestor activități subversive. De asemenea, planul presupune folosirea persoanelor din afara țării pentru acțiunile cu caracter violent”, a declarat șefa statului.

Președinta Maia Sandu a dat asigurări că instituțiile statului lucrează la prevenirea acestor provocări și că situația este ținută sub control. Totodată, a solicitat tuturor instituțiilor statului să dea dovadă de vigilență maximă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: