Externe

Turcia, România și Bulgaria intenţionează să semneze, în luna ianuarie, un plan comun pentru înlăturarea minelor care plutesc în derivă pe Marea Neagră în contextul invaziei ruse asupra Ucrainei. Anunțul a fost făcut de ministrul turc al apărării, Yasar Guler, după mai multe luni de discuţii pe acest subiect între

Berlinul a expulzat un irakian în vârstă de 20 de ani în ţara sa natală. Măsura a fost luată în contextul în care acesta era suspectat că plănuia să comită un atentat terorist la un târg de Crăciun din Germania. Informațiile au fost confirmate de autoritățile germane pe 16 decembrie.

35 de drone au fost doborâte în mai multe regiuni din Rusia, în noaptea de 16 spre 17 decembrie. Informația a fost raportată de Ministerul rus al Apărării, care a dat vina pe Ucraina pentru atac. Potrivit unor rapoarte neoficiale, în regiunea Rostov, dronele au încercat să țintească un aerodrom,

Ungaria se va opune cu veto intrării Bulgariei în zona Schengen fără pașapoarte, dacă nu va elimina taxa de tranzit pentru gazul rusesc, a declarat sâmbătă Ministerul ungar de Externe, scrie Reuters citat de G4media. Este ultima poziționare dintr-o saga fără sfârșit – intrarea României și Bulgariei în zona Schengen.

Stațiunile de schi din Bulgaria au fost considerate până acum ca fiind cea mai bună opțiune pentru schiorii britanici în căutare de pârtii cu buget redus. Anul acesta, însă, stațiunile bulgare au fost eclipsate de un rival din Italia: Bardonecchia. Stațiunea, situată la 96 kilometri de Torino și la câteva

Ministerul ucrainean de Interne l-a plasat vineri, 15 decembrie, pe patriarhul Kirill, capul Bisericii Ortodoxe Ruse, care este unul dintre susținătorii războiului declanșat de Kremlin în Ucraina, pe lista persoanelor date în urmărire, scrie publicația ucraineană Strana. Un înalt reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse a declarat agenției de presă rusă

Moartea actorului Matthew Perry a fost definită drept un accident, ca urmare a „efectelor acute ale ketaminei”, potrivit Departamentului de medicină legală al comitatului Los Angeles, citat de publicația Variety. Matthew Perry, în vârstă de 54 de ani, devenit celebru pentru interpretarea personajului Chandler Bing în sitcomul american de succes

Ungaria a blocat un ajutor de 50 de miliarde de euro din partea UE pentru Ucraina. S-a întâmplat în cadrul summit-ului Consiliului European din 14 decembrie, la câteva ore după ce s-a ajuns la un acord privind începerea negocierilor de aderare. „Rezumatul turei de noapte: veto pentru banii suplimentari pentru

Președintele rus, Vladimir Putin, despre care se crede că ar avea mai multe dubluri, a fost întrebat în direct, în cadrul conferinței anuale susținute joi, 14 decembrie, dacă acest lucru este adevărat. Întrebarea a fost pusă de un student de la o universitate din Sankt Petersburg, online. Doar că pe

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, le-a cerut liderilor Uniunii Europene, reuniți la un summitul de două zile la Bruxelles, în care se va decide inclusiv soarta de mai departe a Moldovei și a Ucrainei pe calea aderării la UE, să nu trădeze credința în Europa. Declarația a fost făcută prin intermediul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x