Republica Moldova a deschis negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru încă două grupuri de capitole: „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Reuniunea a avut loc pe 13 octombrie, la Luxemburg. NewsMaker transmite în direct declarațiile comisarei europene pentru Extindere, Marta Kos, ministrului de stat irlandez pentru Afaceri Europene
Un bărbat de 55 de ani a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de acțiuni cu caracter sexual asupra unei fetițe de doar 9 ani dintr-o localitate din raionul Hîncești. Inspectoratul General al Poliției anunță că a fost sesizat pe 13 octombrie despre incidentul care ar fi avut
PSRM cere crearea unei comisii parlamentare de anchetă, conduse de opoziție, care să verifice achizițiile de gaze efectuate de Energocom pentru sezonul rece 2026–2027. Socialiștii solicită publicarea contractelor și anunță că vor sesiza Procuratura Generală. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, respinge acuzațiile, pe care le califică drept „invenții și falsuri”. Oficialul
Președinta Maia Sandu le-a mulțumit funcționarilor și echipei Biroului pentru Integrare Europeană pentru munca depusă în pregătirea aderării Republicii Moldova la UE. Șefa statului s-a întâlnit la Președinție cu o parte dintre cei implicați pe 13 octombrie, în ziua în care Moldova urmează să deschidă negocierile pentru încă două grupuri
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) ar putea avea un serviciu specializat în utilizarea dronelor la incendii, inundații, alunecări de teren și operațiuni de căutare-salvare. Un proiect în acest sens, pregătit de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a fost supus consultărilor pe 13 octombrie. Proiectul mai prevede, între altele, și
Comisia de la Veneția recomandă revizuirea proiectului de lege privind statutul, conduita și etica deputaților și comasarea acestuia cu Codul privind organizarea și funcționarea Parlamentului. În avizul publicat pe 13 octombrie, experții salută intenția autorităților de a stabili reguli mai clare, dar semnalează abateri disciplinare definite vag, sancțiuni prea severe
#ПРОчтение prezintă: 27 octombrie – 1 noiembrie, Cineplex Loteanu, sala mare. Șase filme. Șase povești. Un regizor. Între 27 octombrie și 1 noiembrie, la Chișinău va avea loc pentru prima dată Retrospectiva filmelor lui Andrey Zvyagintsev – șase seri de cinema de mare valoare, care vor permite publicului să urmărească
Asculți o lecție de drept civil în troleibuz, rezolvi un test-grilă în pauză și îți provoci colegul la un duel înainte de seminar. Așa arată studiul dreptului în Legalia, aplicația lansată la 6 octombrie 2026 în parteneriat cu Institutul Național al Justiției și dezvoltată de startupul moldovenesc Applexium, cu sprijinul
Instituțiile guvernamentale din Republica Moldova sunt vizate de o campanie de atacuri cibernetice prin e-mail, care urmărește furtul informațiilor sensibile și al datelor de autentificare. Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) avertizează că mesajele conțin fișiere periculoase, prezentate drept documente financiare. „Atacurile urmăresc furtul informațiilor sensibile și al datelor
Maib are plăcerea să anunțe că a fost desemnată de către Global Finance cea mai bună bancă pentru IMM-uri din Europa Centrală și de Est și cea mai bună bancă pentru IMM-uri din Moldova, în cadrul Best SME Bank Awards 2027. Este a doua oară când maib obține titlul regional,