Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a anunțat pe 20 august că a inițiat crearea unui cadru de colaborare între mai multe partide, care are drept scop prevenirea potențialelor încercări de „fraudare” a alegerilor parlamentare din toamnă. Astfel, CUB a făcut apel la formațiunile politice „democratice” să-i susțină inițiativa. „Pentru
Partidul „Inima Moldovei”, condus de fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah — care participă la parlamentare într-un bloc electoral alături de comuniști, socialiști și partidul fostului premier Vasile Tarlev — a protestat din nou în fața Guvernului. Manifestanții au acuzat actuala guvernare de „distrugerea educației” și au cerut instituirea unui
Două partide și două blocuri electorale ar putea accede în Parlament, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri. Cel puțin asta arată un sondaj realizat de compania iData și prezentat pe 20 august. Conform sondajului, doar patru formațiuni politice ar trece pragul electoral. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) s-ar clasa pe primul
Autoritățile analizează posibilitatea reducerii numărului secțiilor de votare destinate alegătorilor din stânga Nistrului la scrutinul parlamentar din această toamnă, comparativ cu alegerile precedente, a confirmat vicepremierul pentru Reintegrare, Roman Roșca. Oficialul a precizat că obiectivul este organizarea unui proces electoral corect și bazat pe libera exprimare, având în vedere că,
Termenul de depunere a documentelor necesare pentru înregistrarea în alegerile parlamentare s-a încheiat. Comisia Electorală Centrală a anunțat că acesta s-a finalizat pe 19 august, ora 17:00. Potrivit CEC, în perioada 20 iulie-19 august, timp prevăzut de legislația electorală pentru solicitarea înregistrării candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii
Marți, 19 august, s-a încheiat termenul de depunere a documentelor necesare pentru înregistrarea candidaților la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), în total, în perioada 20 iulie – 19 august, au fost depuse 50 de cereri de înregistrare. Astfel, 25 de cereri au fost din
Președintele raionului Rezina, Teodor Cuculescu, care a părăsit recent Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), condus de ex-premierul Ion Chicu, a anunțat că aderă la Partidul Democrat Modern din Moldova (PDMM) – descendent direct din PDM. Împreună cu acesta, se alătură formațiunii și mai mulți primari, consilieri și simpatizanți din
Formațiunea „Partidul Nostru”, condusă de Renato Usatîi, se vrea în Parlament. Pe 19 august, liderul partidului a anunțat că, împreună cu 102 candidați, va merge la Comisia Electorală Centrală pentru a depune actele în vederea înregistrării în cursa electorală. „Astăzi vom merge oficial să depunem actele și listele Partidului Nostru
Lideri și simpatizanți ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au protestat pe 19 august în fața sediului Comisiei Electorale Centrale (CEC). Aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de intenția instituției de a reduce numărul secțiilor de votare destinate alegătorilor din stânga Nistrului la alegerile parlamentare din toamnă. Inițiativa a atras
Comisia Electorală Centrală (CEC) a solicitat cultelor religioase să nu se implice în campania electorală. Declarația a fost făcută de vicepreședintele CEC, Pavel Postica, în cadrul ediției din 18 august a emisiunii „Pe față” de la Moldova 1. Potrivit lui Postica, posibilitățile CEC în cazul implicării preoților în campaniile electorale sunt foarte limitate,