Bani

Tinerii specialiști cu studii în medicina veterinară vor primi compensații și o indemnizație unică de 15 salarii medii pe economie. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), pe 21 august. Salariul mediu lunar pe economie pentru anul 2023 este de de 11 700 de lei,

Guvernul a aprobat alocarea a 200 de milioane de lei pentru fermieri. Potrivit lui Dorin Recean, „acesta este un efort pe care toată societatea îl depune pentru a ajuta pe cei care au pierderi”. Premierul și-a exprimat speranța că „fermierii apreciază faptul că toată societatea îi ajută să depășească aceste

Agenția de rating Moody’s a ridicat, pe 18 august, ratingul de credit al Republicii Moldova de la „negativ” la „stabil”. Potrivit instituției, acest lucru se datorează „îmbunătățirii semnificative a securității energetice a țării”. „Impactul invaziei ruse în Ucraina asupra ratingului de credit al Moldovei s-a dovedit a fi mai puțin

România alocă Republicii Moldova peste 4,2 milioane de lei românești pentru dezvoltare și asistență umanitară, scrie Agerpres. O decizie în acest sens a fost luată de Guvernul de la București. Presa română scrie că Republica Moldova va beneficia de o finanţare de 4,285 milioane de lei din bugetul total alocat

Guvernul Republicii Moldova va aloca 90 000 de euro pentru două companii din Regatul Suediei și SUA, dar și un birou de avocați din Moldova, care să reprezinte interesele Republicii Moldova în fața instanțelor judecătorești din Regatul Suediei. Un proiect de hotărâre în acest sens figurează în agenda următoarei ședințe

Leul moldovenesc s-a apreciat cu 4% timp de o lună în raport cu dolarul american. NM explică de ce leul devine din ce în ce mai puternic și cum influențează această tendință afacerile. Context: În data de 17 august, Banca Națională a Moldovei a stabilit cursul leului față de dolarul

Sporul salarial pentru cadrele didactice din învățămîntul general va fi acordat în baza rezultatelor evaluării performanțelor profesionale. Noile reguli de evaluare sunt prevăzute în metodologia aprobată de Ministerul Educației și Cercetării. Documentul vizează toate cadrele didactice, psihologii școlari, psihopedagogii, directorii de școli primare, gimnazii și licee și are drept scop

Exporturile de mărfuri din Republica Moldova destinate țărilor Uniunii Europene au scăzut cu 11% față de anul trecut și au totalizat 1250,9 milioane dolari, iar cele spre CSI au crescut cu peste 27% și au avut o valoare de 523,8 milioane dolari. Totuși, Republica Moldova a exportat în 2023 către

Autoritățile publice nu vor mai face achiziții doar după criteriul ”prețul cel mai mic”. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării propune excluderea acestui criteriu economic unic de selectare a ofertei în cadrul achizițiilor publice, informează Bizlaw.md. În același timp se propune includerea obligației ca ”prețul” să fie utilizat doar în cumul

Deși rata inflației din Republica Moldova atestă o scădere în ultimele luni, majoritatea oamenilor nu au resimțit încă acest lucru. Într-o analiză, expertul economic Veaceslav Ioniță a explicat de ce scăderea inflației nu se manifestă printr-o ieftinire semnificativă a prețurilor pentru consumatori. Potrivit expertului, în octombrie 2022, inflația anuală a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x