În ultimul an, un nou val de otrăviri a afectat jurnaliştii şi activiştii care au părăsit Rusia, scrie The Insider. În octombrie, Elena Kostiucenko, jurnalist pentru Novaya Gazeta și Meduza, a fost otrăvită la München. O săptămână mai târziu, jurnalista «Эха Москвы» Irina Babloean s-a confruntat cu simptome aproape identice
SA „Termoelectrica” va funcționa în sezonul rece 2023-2024 doar pe bază de gaz. Despre aceasta a anunțat ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la rlive. Potrivit lui Parlicov, păcura a fost o soluție temporară. „Nu are niciun rost să funcționăm astăzi pe păcură, din toate punctele de
Situația actuală în domeniul protecției copiilor și acțiunile ce urmează a fi întreprinse de autorități pentru crearea unui sistem centrat pe interesele acestora au fost discutate la ședința Consiliului național pentru protecția drepturilor copilului. Întrunirea a fost prezidată de prim-ministrul Dorin Recean. Șeful Executivului a salutat reluarea activității Consiliului, menționând
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a efectuat, pe 15 august, o vizită de lucru în raionul Sîngerei. Șefa statului a vizitat șantierul de construcție a drumului central și a discutat cu antreprenorii din raion despre problemele cu care se confruntă. „Am vorbit cu locuitorii din zonă care, până la sfârșitul
Militarul moldovean, Arslan Safarmatov, membru al Legiunii Internaționale a Ucrainei, care este învinuit de traficul ilicit de droguri prin contrabandă, de comun cu alte persoane, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, cu executarea în penitenciar. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Chișinău, la solicitarea
Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS) a comentat acuzațiile aduse de către consilierul raionului Singerei Oleg Cernei, care s-a plâns că i-a fost îngrădit accesul la întrevederea președintei țării cu titularii de patente. Potrivit reprezentanților instituției, de fapt, Cernei a avut acces la toate discuțiile publice. NM a
Autoritățile publice nu vor mai face achiziții doar după criteriul ”prețul cel mai mic”. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării propune excluderea acestui criteriu economic unic de selectare a ofertei în cadrul achizițiilor publice, informează Bizlaw.md. În același timp se propune includerea obligației ca ”prețul” să fie utilizat doar în cumul
În Republica Moldova ar putea fi permisă cultivarea cânepei industriale. Declarația a fost făcută de secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban. El a menționat că, în prezent, autoritățile lucrează la procedura de simplificare a condițiilor pentru obținerea autorizației de cultivare a acestei plante. ”Noi acum
O femeie din Republica Moldova, care avea și cetățenia României, dar era stabilită în Belgia, a fost găsită fără suflare după ce fusese anunțată dispărută cu trei zile înainte. Este vorba despre Viorica Petreanu. Aceasta este originară din satul Tartaul, raionul Cantemir, potrivit surselor ZdG. După dispariția, la 10 august,
Deși rata inflației din Republica Moldova atestă o scădere în ultimele luni, majoritatea oamenilor nu au resimțit încă acest lucru. Într-o analiză, expertul economic Veaceslav Ioniță a explicat de ce scăderea inflației nu se manifestă printr-o ieftinire semnificativă a prețurilor pentru consumatori. Potrivit expertului, în octombrie 2022, inflația anuală a