Bani

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a anunțat, pe 15 septembrie, că pe conturile Trezoreriei de Stat a ajuns suma de 10,8 mln de lei, bani sechestrați anterior. Mijloacele financiare se aflau pe conturile bancare ale unei societăți comerciale autohtone, beneficiarul fiind ex-președintele Partidului Democrat (PDM) Vladimir Plahotniuc. Potrivit

Uniunea Europeană va debursa peste 36 milioane de euro în granturi pentru combaterea pandemiei de COVID-19, și anume redresarea economică, și reforma poliției. Anunțul a fost făcut de către Katarína Mathernová, director general adjunct al Directoratului Vecinătate și Negocieri privind extinderea din cadrul Comisiei Europene, în cadrul unei întrevederi, la

Persoanele care vor utiliza transportul public în municipiul Cahul vor fi nevoite să plătească o taxă mai mare. Prețul unei călătorii a crescut de la 3 la 5 lei. Hotărârea privind majorarea respectivă a fost luată, pe 14 septembrie, în cadrul ședinței Consiliului municipal Cahul, informează portalul local Ziua de

Din 10 septembrie, Banca Națională a Moldovei (BNM) a pus în circulație o nouă monedă comemorativă. Aceasta este dedicată celor 100 de ani de la inaugurarea actualului Teatru Național „Mihai Eminescu”. Moneda din argint are valoarea nominală de 100 lei și un tiraj de 300 de unități. Aceasta va completa

Moldova va trebui să raporteze Fondului Monetar Internațional (FMI) cum a cheltuit cele 236 milioane de dolari pe care i-a primit de la această instituție. FMI speră că autoritățile vor valorifica aceste fonduri „în mod responsabil și transparent”. Despre aceasta a vorbit într-un interviu pentru NM Rodgers Chawani, noul Reprezentant

Vineri, 10 septembrie, prețurile pentru carburanți vor crește, din nou. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat plafonul pentru următoarea zi. Este a șasea scumpire consecutivă. Potrivit ANRE, prețul maxim de comercializare cu amănuntul a benzinei cu cifra octanică A-95 a fost stabilit la valoarea de 20 de

Spitalul clinic municipal „Valentin Ignatenco”, cea mai mare instituție medicală municipală pentru copii, va beneficia de o autosanitară de tip C (reanimobil) rulată. Potrivit unui comunicat publicat, pe 9 septembrie, de Primăria Chișinău, este vorba despre o donație din partea Fundației „Stichting Werkgroep Urgenta” din Regatul Țărilor de Jos. La

Circa 1% dintre cei mai bogați cetățeni ai SUA se eschivează, anual, de la plata impozitelor, ratându-se în acest mod $163 miliarde la bugetul federal, se arată într-un raport al Ministerului american de Finanțe. Potrivit oficialilor de la Washington, pe parcursul următoarelor decenii, bugetul american ar putea fi prejudiciat în

Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința din 8 septembrie majorarea pensiei minime pentru limita de vârstă la 2000 de lei și indexarea pensiilor cu 3,86%. Prevederile urmează să intre în vigoare din data de 1 octombrie 2021. Astfel, din octombrie, 183 mii de pensionari cu stagiu complet de cotizare,

România este gata să ofere Republicii Moldova un nou grant, după ce acordul privind acordarea ajutorului nerambursabil în mărime de 100 mln de euro a expirat în luna martie, nefiind valorificat pe deplin. Anunțul a fost făcut de către ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, în timpul întâlnirii cu

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x